Un copil de 3 ani a căzut de la etaj, în București, și s-a oprit pe platforma blocului. Vecinii au fost primii care au sărit în ajutorul micuțului
Momente cumplite pentru o familie din București, după ce copilul lor în vârstă de 3 ani a căzut de la etaj. Micuțul lăsat nesupravegheat s-a precipitat de la etajul doi și s-a oprit pe platforma blocului, de unde a fost preluat de echipajul de pe ambulanță și transportat la spital.
Scena teribilă s-a produs miercuri în Sectorul 1 din București.
Vecinii au sărit primii în ajutorul copilului
O femeie din zonă a sunat la 112 și i-a alertat pe vecinii care au reușit să ajungă la copil. Acesta era conștient, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital. La fața locului au ajuns două echipaje SMURD.
"Astăzi, 20 aprilie 2022, în jurul orei 13.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un minor s-a precipitat de la etajul 2 al imobilului.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, precum și echipaj de prim ajutor.
Minorul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale", a anunţat DGPMB.
Se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰