Video Un elev din Iaşi, care suferă de autism, a luat la bătaie o profesoară în timpul cursului, apoi a încercat să se arunce de la etaj
Incident grav într-un liceu din Iaşi. O profesoară de chimie a fost agresată de unul dintre elevi chiar în timpul orelor de curs. Când a conştientizat gravitatea gestului său, adolescentul cunoscut cu tulburări din spectru autist, a intrat în panică şi a încercat să se arunce pe un geam.
- Motivare CCR: de ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de zăpadă la munte
În acest moment, elevul a rămas acasă pentru a primi consiliere de specialitate, iar cadrul didactic a mers la ore, deşi ar fi fost rănită în urma incidentului de ieri.
Totul ar fi pornit de la faptul că, la ora de chimie, a doua pe ziua respectivă, cadrul didactic i-a anunţat pe elevi că urmează să fie ascultaţi. În acel moment, elevul care suferă de autism ar fi avut o ieşire nervoasă şi ar fi luat-o la bătaie pe profesoara de chimie. Ulterior, ceilalţi elevi din clasă au sărit în ajutorul femeii.
Elevul, când şi-a dat seama ce a făcut, ar fi plecat spre toaleta unităţii de învăţământ, şi ar fi încercat să se arunce de la etaj. Tot colegii l-ar fi oprit înainte de a recurge la acest gest. Imediat a fost anunţat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean din Iaşi care face verificări în aceste momente pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.
Cadrele didactice, nepregătite pentru gestionarea copiilor cu tulburare din spectru autist
Specialiştii în domeniu, însă, spun că, în cazul copiilor cu autism, chiar şi cei integraţi în învăţământul de stat normal, există astfel de ieşiri nervoase, uneori, pentru că sensibilitatea lor este una mult mai crescută faţă de a celorlalţi elevi şi, din păcate, nici cadrele didactice nu au pregătirea necesară pentru a lucra aşa cum trebuie cu aceşti elevi
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰