Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un fermier din Mureș a dat lovitura în afaceri cu zmeură. Produsul tot mai căutat de români este recomandat și de nutriționiști

Zmeura este unul dintre deliciile verii, trebuie să recunoaştem. Poate fi, însă, şi o afacere extrem de profitabilă. La asta s-a gândit şi un fermier din Mureş care se laudă acum cu o recoltă bogată din care se prepară, mai departe, atât delicii pentru cei mici cât şi pentru cei mari. 

de Redactia Observator

la 24.06.2022 , 18:31

Ne aflăm în localitatea Sânpetru de Câmpie din judeţul Mureş, pe plantaţia de zmeură a lui Flavius Iuşan. Cât e vara de lungă bărbatul îngrijeşte butaşii, culege fructele, le ambalează şi le distribuie în tot judeţul.

Produsul tot mai căutat de români este recomandat și de nutriționiști

Fermier Flavius Iușan: Am început recoltatul zmeurei de săptămâna aceasta, de luni. Am finalizat al treilea cules, iar de săptămâna viitoare o să intrăm în plin şi cu celelalte soiuri. O să recoltăm zilnic fructe proaspete pentru toată lumea.

Vezi și

Zmeura culeasă ia calea supermarketurilor, dar se vinde foarte bine şi fabricilor care produc gemuri, dulceţuri şi siropuri.

Pe acelaşi subiect

Fermier Flavius Iușan: Fructul trebuie să fie pentru caserolă să aibă o nuanţă spre roz, iar cel pentru procesare trebuie să fie mai copt.

Zmeura este căutată însă şi de producătorii de ţuică, dar mai ales de cei de îngheţată. La gelateria lui Mihai se face mereu coadă.

Femeie-reporter: Îmi place foarte mult. Mulţumesc frumos.

- E răcoritor?

- Foarte!

- Urmează căldură, caniculă.

- Da, şi este foarte potrivită pentru această vreme.

Reţeta este simplă, iar îngheţata se prepară din ingrediente naturale.

Mihai Orkun, proprietar gelaterie: După ce cumpărăm zmeura, vine curăţată, spălată, după care vine zdrobită, se adaugă puţină apă pentru că e prea groasă, se adaugă zahărul şi făina de roşcove. După care vine introdusă în maşina de îngheţată în partea de răcire şi aici iese îngheţata.

În faţa unei cupe cu îngheţată de zmeură toată lumea este fericită.

Femeie: E preferata mea şi oricum îmi place zmeura foarte mult. Şi de câte ori vin, dacă este de zmeură, atunci aleg zmeură.

Zmeura benefică şi pentru sănătate, iar specailiştii în nutriţie ne recomandă să o consumăm cât mai des.

Liviu Todoran specialist în alimentație publică: Este asociată şi cu aportul mare în tot complexul de vitamină B. De aceea, fac foarte bine sistemului nervos şi sistemului imunitar. Vitamina A, vitamina C pe care am spus-o înainte, vitamina K.

Butaşii de zmeur încep să dea rod în primăvară, fructele se coc de la jumătatea lunii iunie şi rezistă până la sfârşitul verii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Un fermier din Mureș a dat lovitura în afaceri cu zmeură. Produsul tot mai căutat de români este recomandat și de nutriționiști