Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un moldovean a primit 100 de dolari ca să conducă un Audi de 50.000 de euro, din Italia, dar a rămas fără mașină, la Galați

Un moldovean a primit 100 de dolari ca să conducă un Audi de 50.000 de euro, din Italia, dar a rămas fără mașină, la Galați. Bolidul de lux nu are un an de când e fabricat.

de Cosmin Stăniloiu

la 08.07.2020 , 14:48

  • Mașina a fost fabricată în 2019.
  • Șoferul susține că nu cunoaște persoana care i-a dat banii.

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Audi, care figurează ca fiind căutat de autorităţile din Italia.

În data de 06 iulie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean B.D., în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2019.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, întrucât acesta era închiriat din Italia, iar conducătorul nu a putut prezenta documente justificative, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare. Astfel, au stabilit că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în aceeaşi zi.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, colegii noştri au mai stabilit faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals total, seria documentului de înregistrare a vehiculului figurând ca fiind furată „în alb” din Italia.

Pe acelaşi subiect

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că transporta autoturismul la cererea unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 100 de dolari. Acesta a mai adăugat faptul că nu avea cunoștință despre faptul că maşina era semnalată furată sau implicată în vreun litigiu.  

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar autoturismul, în valoare de 246.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro), a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Citește și:
Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Un moldovean a primit 100 de dolari ca să conducă un Audi de 50.000 de euro, din Italia, dar a rămas fără mașină, la Galați