Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un recidivist va sta închis 25 de ani, după ce şi-a ucis vecinul pentru o datorie, în Prahova. În 1997, îşi omorâse şi mama

Constantin Cazan, un recidivist în vârstă de 60 de ani a primit 25 de ani de închisoare după ce la începutul anului şi-a înjunghiat mortal vecinul, pentru o datorie de 2.000 de lei. El mai ispaşise o pedeapsă, după ce în 1997 şi-a ucis mama.

de Redactia Observator

la 24.11.2023 , 10:11

Un recidivist a primit 25 de ani de închisoare, după ce şi-a ucis vecinul pentru o datorie, în Prahova. În 1997, îşi omorâse şi mama Un recidivist a primit 25 de ani de închisoare, după ce şi-a ucis vecinul pentru o datorie, în Prahova. În 1997, îşi omorâse şi mama - arhivă

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii l-au condamnat pe Constantin Cazan, în prezent aflat în stare de arest preventiv în cauză în Penitenciarul Mărgineni, la 25 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie, faptă din data de 5 martie 2023. Surse judiciare au precizat că inculpatul şi-a ucis mama în anul 1997 şi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, fiind eliberat condiţionat în 2014.

De asemenea, instanţa de fond îl obligă pe Constantin Cazan la plata sumei totale de 100.000 euro cu titlu de daune morale şi la plata a 6.000 de lei daune materiale.Totodată, dispune confiscarea de la inculpat a cuţitului de bucătărie cu o lungime totală de 33 cm (lama = 20 cm, mânerul = 13 cm) folosit la comiterea infracţiunii de omor calificat.

Decizia nu este definitivă

Articolul continuă după reclamă

"La data de 5 martie, în jurul orei 11,30, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că fratele său în vârstă de 50 de ani, din municipiul Ploieşti, se află inconştient în locuinţă. Totodată, la sediul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti s-a prezentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, declarând că ar fi înjunghiat un bărbat, în locuinţa acestuia. La faţa locului s-a prezentat un echipaj medical care a constatat decesul bărbatului", precizat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Potrivit datelor din dosar, între victimă şi inculpat au existat neînţelegeri legate de restituirea unei sume de bani. Surse judiciare au precizat că ar fi fost vorba despre o datorie mai veche, în valoare de 2.000 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un recidivist va sta închis 25 de ani, după ce şi-a ucis vecinul pentru o datorie, în Prahova. În 1997, îşi omorâse şi mama