Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un român a plătit 10.000 de euro la licitaţie pentru controversata operă "Hidra" şi o va pune în grădină

A fost confundată cu un demon, a stârnit o adevărată isterie şi a fost şi vandalizată. Celebra statuie "Hidra", a lui Costin Ioniţă, a fost în cele din urmă scoasă la licitaţie, în cadrul unei expoziţii dedicată primei licitaţii de sculptură de anul acesta. Mai mult decât atât, faimoasa statuie, asemănată cu un "balaur cu şapte capete", şi-a găsit şi un cumpărător. 

de Clara Mihociu

la 29.03.2024 , 14:33

Faimoasa lucrare "Hidra", realizată în anul 2012, a stârnit intersul la licitaţia organizată, joi seară, la Palatul Cesianu-Racoviță. Opera a creat controversă încă de la început. Prima dată aceasta şi-a făcut apariţia în anul 2012, în Piaţa Presei Libere, fosta piaţă a Scânteii, chiar pe soclul pe care s-a aflat şi statuia lui Lenin. De atunci şi până în prezent, piesa de artă a creat multă vâlvă din cauza mănunchiului de şapte plante, asemuită cu "un balaur cu şapte capete". 

"Hidra" va ajunge în grădina noului proprietar

Chiar anul acesta, în timp ce era expusă la Iaşi, neînţeleasa lucrarea a fost vandalizată de o femeie,  iar mulţi dintre trecători au susţinut că aspectul îi duce cu gândul la diavol. 

Vezi și

Câştigătorul licitaţiei încearcă acum să găsească o metodă pentru a transporta statuia pe care a dat 10.000 de euro. Deja s-a gândit şi la un loc potrivit pentru ea: chiar în grădina casei.  

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un român a plătit 10.000 de euro la licitaţie pentru controversata operă "Hidra" şi o va pune în grădină