Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un român a venit din Belgia, ca să-și ucidă familia din Hunedoara. Era înarmat cu o pușcă cu lunetă și trei pistoale

Un român care s-a întors în ţară după ce le-a ameninţat cu moartea pe fosta soţie şi pe mama acesteia a fost prins în trafic, de poliţişti. Era înarmat ca pentru război: patru arme, dintre care una letală, o pereche de cătuşe, dar şi muniţie. Bărbatul a fost oprit pe Autostrada Vestului, în apropiere de Deva, iar surse judiciare spun că se îndrepta spre fosta soţie cu intenţia de-a o ucide.

de Redactia Observator

la 07.06.2022 , 15:19

Armele, pe care individul le cumpărase din Belgia, acolo unde locuia, erau ascunse în mașina cu care acesta a tranzitat punctul de trecere al frontierei. La câteva ore după ce a intrat în țară, bărbatul a fost oprit de polițiști pe autostrada A1, între Deva și Ilia.

Prins înainte de a-şi ucide familia

Se îndrepta spre o comună din județul Hunedoara, unde locuiau fosta soție și mama ei, pe care plănuia să le omoare. Inițial, a fost reținut, iar asupra sa au fost depistate o armă letală, trei neletale, muniția aferentă, dar și cătușe.

Vezi și

"În urma activităţilor investigative şi de cercetare penală efectuate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale, la data de 4 iunie 2022, în jurul orei 17.00, pe autostrada A1, între localităţile Ilia şi Deva, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la care existau informaţii că ar deţine asupra sa o armă de vânătoare şi ar intenţiona să îşi ucidă fosta soţie şi pe membri familiei acesteia, aflaţi într-o comună de lângă municipiul Hunedoara", a anunţat, luni, Poliţia Judeţeană Hunedoara.

Pe acelaşi subiect

Armele şi muniţia aferentă au fost descoperite de poliţişti în urma controlului şi ridicate, pentru continuarea cercetărilor. "În urma administrării probatoriului, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă calificată, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", se mai arată în comunicarea agenților hunedoreni.

Ulterior, individul a fost arestat pentru 30 de zile și cercetat pentru contrabandă calificată, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Bărbatul ascundea în mașină un adevărat arsenal

Potrivit poliţiştilor, bărbatul şi-a procurat, fără drept, dintr-un stat european, o armă cu ţevi lise şi trei arme neletale - un pistol, un revolver cu aer comprimat, un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice, precum şi muniţia aferentă.

"Poliţiştii au stabilit că bărbatul a adresat amenințări cu moartea fostei sale soții și mamei acesteia prin intermediul unor rețele de comunicare, și-a procurat dintr-un stat european şi a deținut și transportat fără drept o armă letală cu țevi lise și trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat și un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum și muniție aferentă, pe care le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, la data de 4 iunie 2022, fără a le declara organelor vamale (ascunzându-le în bagajele aflate în autoturismul pe care îl conducea). Armele şi muniţia aferentă au fost descoperite de poliţişti în urma controlului şi ridicate, pentru continuarea cercetărilor. 

În urma administrării probatoriului, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată, amenințare şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar, la data de 5 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hunedoara, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile", a mai transmis IPJ Hunedoara

Bărbatul a fost căsătorit timp de 8 ani cu femeia pe care acum voia să o ucidă și, potrivit reporterului Observator Iulia Pop, cei doi au divorțat în urmă cu un an și jumătate, iar împreună au o fetiță în vârstă de 8 ani. Vecinii spun că, în ultimii ani, individul avea probleme cu alcoolul și drogurile, iar familia a solicitat protecția poliției.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un român a venit din Belgia, ca să-și ucidă familia din Hunedoara. Era înarmat cu o pușcă cu lunetă și trei pistoale