Observator » Evenimente » Un sucevean de 21 de ani a murit în Germania, după ce o căprioară i-a fost aruncată în parbriz

Un sucevean de 21 de ani a murit în Germania, după ce o căprioară i-a fost aruncată în parbriz

Tânărul din Suceava a murit într-un accident pe o autostradă din Germania Tânărul din Suceava a murit într-un accident pe o autostradă din Germania - Monitorul de Suceava
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.03.2021, 14:56 | Modificat la 24.03.2021, 14:57

Un tânăr din județul Suceava a murit în urma unui accident rutier pe o șosea din Germania. Suceveanul de 21 de ani traversa o zonă împădurită, când, prin parbriz a intrat o căprioară care fusese lovită de o altă mașină.

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Andrei, un tânăr de 21 de ani din localitatea Bogdănești, și-a găsit sfârșitul într-un accident neobișnuit în Germania. Suceveanul  traversa cu mașina o pădure când, prin parbriz, a intrat o căprioară lovită de un alt autovehicul, potrivit Monitorul de Suceava.

În zona respectivă, au traversat strada mai multe căprioare, iar una dintre ele a fost lovită în plin de un autovehicul. Impactul a fost atât de violent, încât animalul a fost proiectat și a spart parbrizul Fordului cu care circula Andrei. 

În urma incidentului au mai fost rănite două persoane care, ulterior, au fost transportate la spital. Însă, echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânărul român. 

Articolul continuă după reclamă

Pagubele rezultate din acest accident au fost estimate la 17.000 de euro, potrivit sursei citate.