Observator » Evenimente » Un tânăr de 18 ani a încercat să-și ia viața și s-a aruncat de la etajul 3 al liceului la care este elev. A lăsat și un bilet de adio în ghiozdan

Video Un tânăr de 18 ani a încercat să-și ia viața și s-a aruncat de la etajul 3 al liceului la care este elev. A lăsat și un bilet de adio în ghiozdan

Angela Bertea | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.09.2024, 13:50 | Modificat la 10.09.2024, 13:45

Tentativă de sinucidere la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău. Vă avertizăm că urmează informaţii cu puternic impact emoţional. Acolo, un elev de 18 ani s-a aruncat de la etajul 3 al clădirii. Din fericire, a supravieţuit impactului şi a fost transportat la spital. Anchetatorii au descoperit în ghiozdanul băiatului şi un bilet de adio.

Cadrele medicale prezente la fața locului l-au preluat pe tânărul în vârstă de 18 ani în stare conștientă, însă cu multiple traumtisme. După evaluarea medicală de la fața locului adolescentul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Bacău pentru îngrijiri medicale amănunțite și tratament de specialitate.

A lăsat un bilet de adio în ghiozdan

Totul s-a întâmplat dimineața, pe 9 septembrie, într-o unitate de învățământ din Bacău. Din primele date se pare că tânărul a lăsat un bilet de adio în ghiozdan, prin care și-ar fi cerut iertare familiei pentru gestul său extrem. Polițiștii fac cercetări în acest caz și au deschis o anchetă.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unor surse, se pare că tânărul ar fi fost cunoscut cu anumite probleme de sănătate. 

Angela Bertea

Reporter Teritoriu la Observator - Antena 1, în Nord-Estul țării. Peste 15 ani de experienţă în jurnalism.

Like