Video Un tratament revoluţionar, din SUA, a salvat doi pacienţi din Slatina. Erau în comă şi consideraţi fără şanse

Medicii din Slatina au trezit din comă profundă doi pacienţi cu un tratament care nu mai fusese folosit în România. După zeci de zile la terapie intensivă, ei şi-au revenit şi au ajuns în braţele familiilor. Doctorii îndrăzneţi au utilizat o metodă cu care sunt trataţi bolnavii de Parkinson în Statele Unite şi Canada.

de Diana Severin

la 23.04.2026 , 20:27

"Mi s-a spus că nu mai avea nicio șansă. Au spus că sunt șanse nule", spune Victoriţa Ungureanu, mamă tânăr.

Mama unui tânăr de 23 de ani, care a intrat în comă după un accident de maşînă, este fericită acum. După ce fiul ei, Marian a fost internat la spitalul judeţean Craiova, a fost transferat la Slatina şi salvat.

"Starea în care a fost adus la noi a fost groaznică. Tetraplegie sau să zicem cu o ușoară pareză, la mâini. Nu putea să înghită, se alimenta prin sodă", a explicat medicul principal Renică Diaconescu.

Articolul continuă după reclamă

Medicul care îl trata i-a administrat un tratament folosit pentru pacienții cu Parkinson, folosit în Statele Unite și Canada. 

Tânărul şi-a revenit din comă în ziua de Paşte

"A început să se ridice în picioare, a început să meargă cu sprijin și să rostească primele cuvinte. La acești pacienți care au suferit traume extraordinare cerebrale, în primul rând trebuie să le recuperezi sinapsele. Recuperea sinapselor s-a făcut crescând această doze, treptat. Nu există niciun risc, medicamentul este folosit la cei cu Parkinson, e un neuromodelator al sinapselor", spune Renică Diaconescu, medic principal.

"L-am administrat fix acele piureuri pentru bebeluși ceea ce îi trezește lui în creier instictul de copil, de mamă, de apropiere", spune Ramona Dogeanu, asistentă medicală. 

"Nu mi vine să cred cum a fost și cum este. Domnul doctor a muncit foarte mult pentru el că să-l readucă la viață", spune Victoriţa Ungureanu, mamă tânăr.

Tot în ziua de Paşte, o femeie, mamă a opt copii, aflată în comă după o operaţie pentru tumoră cerebrală, a fost readusă la viață cu acelaşi tratament.

"Doamna a început să conștientizeze, a început să mănânce, s-a ridicat în picioare, acum este acasă, în mijlocul copiilor și chiar am vorbit la telefon", spune Renică Diaconescu, medic principal.

"Ea a fost într-o stare foarte critică, a fost o minune că a scăpat cu viață. Acum este într-o stare bună, a conștientizat totul, se bucură că a scăpat, ea spune că este o minune. Pentru copii este o sărbătoare continuă, este o mare bucurie că mama e acasă", spune Bogdan Peptuşel, soţul femeii.

Medicii din Slatina au salvat cu aceleaşi metode o femeie în comă după un accident rutier și un copil care căzuse în piscină.

Diana Severin Like

Îmi place să descopăr și să cunosc oameni, istorii și locuri. Fiecare poveste mă inspiră, iar curiozitatea este cea care mă motivează să merg mai departe.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea fumatului pe plajă?
Observator » Evenimente » Un tratament revoluţionar, din SUA, a salvat doi pacienţi din Slatina. Erau în comă şi consideraţi fără şanse