Video Un turist străin aflat în vacanţă, impresionat de ce a văzut de Ziua Aviaţiei: "Este grozav"
De Ziua Aviației, 50 de avioane şi elicoptere au survolat Piața Aviatorilor, în aplauzele a peste o mie de oameni, care au înfruntat soarele toropitor. La spectacolul aerian au asistat premierul şi mai mulţi miniştri, care au fost, însă, şi martorii unui incident. Copleşiţi de emoţii şi căldură, soldaţii pregătiţi pentru defilare au început total greşit parada.
Spectatorii au început să se adune în Piața Aviatorilor încă de la opt dimineaţa, cu două ore înainte să înceapă mitingul aviatic. Abia aşteptau să admire agilele avioane de luptă F-16, sofisticatele Eurofighter Typhoon şi aparatele de zbor pentru transport militar Spartan, folosite şi de preşedintele Nicuşor Dan la deplasări în străinătate. Surpriză, printre ele s-a strecurat şi un Boeing de la Tarom.
"Mi-a plăcut super tare! F16 mi-a atras cel mai tare atenţia şi Taromul. Pentru că m-am uitat la Top Gun si acolo sunt si avioanele F16", spune un copil.
"Este ceva divin. Admir foarte mult curajul acestor oameni şi tehnica", spune o femeie.
"Este grozav! Avioanele sunt superbe!", spune un turist străin.
Vedetele defilării
Cele mai noi elicoptere militare, Black Hawk, folosite în misiuni de salvare şi pentru stingerea incendiilor şi cele SMURD au fost vedetele defilării aeriene. Au urmat aparatele de zbor româneşti IAR 3 30 PUMA, iar la manşa unuia a fost Sofia Enache, una dintre puținele femei-pilot din Forțele Aeriene Române.
"Pare simplu că doar trebuie sa trecem pe deasupra si sa avem un steag si este destul de greu. Timpul la care ajungem deasupra monumentului trebuie să fie la secundă", a declarat Sofia Enache, căpitan în cadrul escadrilei 903 Otopeni.
Premierul şi miniştrii i-au aplaudat şi ei pe piloţi. Ilie Bolojan a promis că bugetul pentru dotarea armatei va creşte.
"Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene si păstrarea personalului calificat sunt prioritati pe care le vom sustine in anii urmatori. România nu e un simplu beneficiar al securitătii oferite de NATO", spune Ilie Bolojan.
Ziua Aviaţiei a fost marcată şi de un incident. La începutul paradei militare, mai mulţi militari toropiţi de căldură s-au încurcat. Ziua Aviației Române este sărbătorită pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, considerat şi ocrotitorul piloților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰