Video Urmărire încheiată cu un accident grav pe străzile din Bucureşti. Trei poliţişti au ajuns la Urgenţe, suspectul s-a făcut nevăzut
Urmărire cu ghinion pentru trei poliţişti din Capitală. Misiunea lor s-a încheiat la spital, după ce au urmărit un şofer pe mai multe străzi. În goană, o maşină nu le-a acordat prioritate şi s-au izbit în plin. Până s-au dezmeticit din accident, suspectul a reuşit să se facă nevăzut.
E deznodământul unei urmăriri eşuate în trafic. Cei trei agenţi din maşină fugăreau un şofer care nu ar fi oprit la semnalul lor. A urmat apoi o goană pe străzi după individ. Într-o intersecţie, autospeciala a fost izbită de o maşină care nu le-a acordat prioritate.
"Alergau pe cineva. Am crezut că l-au alergat pe el şi a intrat în asta."
Impactul a fost extrem de violent. Maşina de urmărire a ricoşat într-un alt autoturism parcat pe marginea drumului, chiar lângă stâlpul de electricitate care aproape că a fost pus la pământ. Maşina ministerului de Interne a fost făcută praf. Oamenii din zonă au rămas fără energie electrică.
''Putea să se lase cu mortăciuni. Dacă intra maşina aia de poliţie direct în stâlp. Maşina aia a amortizat."
- Imagini de coşmar pe o şosea din Italia. Un român de 25 de ani a sfârşit pe caldarâm, după ce a fost izbit în...
- "Îmi asum toate înjurăturile". Mesajul cutremurător al unui polițist, după ce un tată și fiul lui au murit...
- O nouă tragedie pe Drumul Morții E85, în Vrancea. Două mașini s-au făcut praf la intrarea în Garoafa, lângă...
Trei poliţişti au ajuns la Urgenţe
Cei trei agenţi au ajuns la spitalul Elias şi vor rămâne internaţi 24 de ore. Sunt plini de zgărieturi şi leziuni uşoare.
Claudiu Costea, Brigada Rutieră: Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind zero. Pe durata efectuării cercetărilor la faţa locului, traficul rutier a fost restricţionat.
În timp ce poliţiştii îşi reveneau din şoc, individul pe care îl fugăreau a reuşit să se facă nevăzut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰