Urs lovit de maşină, lăsat în agonie pe marginea drumului. Va fi transportat la sanctuarul Zărneşti
Un urs a fost grav rănit, după ce a fost lovit de o maşină pe DN13, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Animalul, care nu se mai poate deplasa, a fost găsit în lăstărişul de pe marginea drumului şi se află în grija Asociaţiei Milioane de Prieteni. Preşedinta acesteia, Cristina Lapis, afirmă că este nevoie de investigaţii medicale pentru ca animalul să primească tratament, să nu mai sufere, relatează news.ro.
Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:00, pe DN 13, în localitatea Buneşti, unde ursul a ieşit în faţa unei maşini. Şoferul nu a reuşit să evite impactul. Animalul a fost găsit dimineaţă în lăstărişul de pe marginea şoselei. El este rănit şi nu se mai poate deplasa pe picioarele din spate.
Preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, Cristina Lapis, a declarat pentru news.ro că ursul va fi dus la sanctuarul de la Zărneşti, pentru a i se face investigaţii medicale în urma cărora să i se stabilească un diagnostic şi un tratament.
„Sunt peste 12 ore de când suferă. Aşteptăm să ajungă la Zărneşti în seara aceasta, să fie văzut de un medic veterinar, să primească tratament, măcar nişte analgezice, în primă fază”, a declarat Cristina Lapis.
În urmă cu trei ani, un alt urs a fost lăsat să agonizeze între Sovata şi Praid
Aceasta a menţionat că nu se poate preciza vârsta animalului.
În urmă cu aproape trei ani, un urs accidentat a fost lăsat să agonizeze pe drumul dintre Sovata şi Praid, traficul fiind restricţionat. Ulterior, animalul a fost ucis, întrucât medicii au decis că rănile sale erau prea grave. La acel moment, poliţiştii au deschis dosar penal, iar prefectul de Harghita a fost demis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰