Video Vacanţele a mii de români, afectate. Curse anulate, zboruri întârziate şi cozi interminabile pe Aeroportul Otopeni
Dacă urmează să plecaţi în vacanţă, ar fi bine să verficaţi din timp zborurile! Asta pentru că este haos pe aeroporturile din toată lumea. Curse anulate, zboruri întârziate şi cozi interminabile sunt şi pe Aeroportul Henri Coandă de lângă Capitală! În ultima săptămână, aproape o mie de avioane ori au decolat, ori au aterizat cu întârzieri mai mari de o jumătate de oră, în timp ce 56 de curse au fost anulate.
Devine tot mai complicat să îţi organizezi o călătorie în această perioadă, din cauza întârzierilor şi anulărilor de zboruri tot mai frecvente.
Numai în această săptămână, pe cel mai mare aeroport din ţara noastră, pe aeroportul din Otopeni au fost 957 de zboruri care au avut întârzieri mai mari de jumătate de oră. Aceste întârzieri au fost înregistrate la companiile care au şi cea mai mare cotă de piaţă.
La Wizzair, de exemplu, au fost 264 de curse întârziate, la TAROM - 162, Ryanair - 148, iar Blue Air - 99.
Pe de altă parte, au fost şi câteva zeci de curse anulate, 56, mai exact. 30 la decolare şi 26 la aterizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰