Video Cum oprești o ceartă înainte să distrugă relația. Sfaturile Teodorei Metiu
Teodora Metiu, expert în comunicare, a explicat la Observator 16, alături de Teodora Tompea, de ce multe conflicte de cuplu pornesc de la lucruri aparent mărunte, dar ascund frustrări mult mai profunde. Potrivit acesteia, înaintea unei discuții dificile ar trebui să ne clarificăm ce ne deranjează cu adevărat și să vorbim despre propriile emoții, fără acuzații și jigniri la adresa partenerului.
Teodora Tompea: Cum faci să transmiți frustrarea, nervii, furia, că astea apar într-o relație de cuplu? Cum comunicăm?
Teodora Metiu: Ar trebui să pregătim certurile. Cum adică să mă pregătesc pentru ceartă? Adevărul e că, dacă mă duc la o ședință la birou, clar pregătesc ce urmează să spun și, când vine soțul acasă, nu mai pregătesc nimic. Direct: "Ce ai făcut? De ce ai pus aia acolo? Iar ai venit târziu" și ajungem la ce ajungem, adică la o despărțire în timp. Mă doare să spun, dar cele mai multe relații nu se despart din lipsă de iubire, ci pentru că nu știm să mai vorbim unul cu celălalt. Ce înseamnă să pregătesc cearta? Stau la o mică vorbă cu mine. Știu că diseară am de gând să provoc o discuție dificilă de familie și mă gândesc: ce vreau eu să transmit soțului? Nu că nu-și pune șosetele la loc, nu că nu spală vasele deloc, că nu asta e durerea mea, de fapt. Trebuie căutat mai adânc. De fapt, noi, de cele mai multe ori, ne certăm pe prostii pentru că nu știm să punem în cuvinte adevărata durere. Când eu pregătesc cearta, îmi fac următorul test: cei 4-5 de ce. De ce vrei să-l cerți pe soțul tău că nu strânge șosetele? Pentru că le strâng doar eu. De ce te deranjează că le strângi doar tu? Pentru că doar eu fac treaba în casă. De ce te deranjează că doar tu faci treaba în casă? Pentru că noi suntem un cuplu și vreau să fim împreună. Hopa, începem să depistăm adevărata durere. Ți se pare că partenerul tău nu contribuie în conviețuirea voastră, deci asta e tema, nu șoseta. Faptul că eu pregătesc această ceartă cu 5 de ce mă va face ca, atunci când George vine acasă, eu să spun: "Iubitule, hai să avem o discuție. Uite, eu mă simt destul de frustrată pentru că mi se pare că nu contribui în conviețuire pe cât aș vrea eu."
Teodora Tompea: Aici remarc felul în care o spui, cum ai adresat problema. Întâi identificăm problema, stabilim ce avem de spus și tonul, și acest "iubitule" poate să ajute... Intrăm cu altă energie în discuție din start.
Teodora Metiu: Foarte bine punctat. Eu, pregătind cearta, am timp să-mi pregătesc și sufletul, și tonul. Câte emoții consum până vine el, încât pot să mă pun la o discuție. Hai să vedem cum punem povestea în cuvinte. În niciun caz vorbind despre omul din fața noastră. "Tu niciodată nu faci nimic. Pe tine nu mă pot baza." Asta e tendința. Nu vorbesc despre George, ci despre mine.
Teodora Tompea: Nu poate să pară aici că EȘTI EGOIST: numai eu, eu, eu sau mie, mie, mie?
Teodora Metiu: Dacă eu spun: "Tu niciodată, Teo, nu mă ajuți să strâng în casă. Tu niciodată nu iei aspiratorul în mână", versus "Eu aș fi foarte fericită, Teo, dacă ai mai da și tu cu aspiratorul prin casă din când în când" sau "Eu aș fi cea mai încântată soție dacă ai contribui și tu un pic cu cumpărăturile" sau "Eu aș fi o soție mult mai relaxată dacă..." În momentul în care eu vorbesc despre mine, eu nu mai am tendința să te jignesc pe tine și așa scăpăm de o mare durere din familiile din România, jignirea. Eu, în momentul ăla, cobor relația, cobor omul.
Teodora Tompea: Atunci nu mai este o comunicare care nu ajunge la un rezultat. În momentul în care escaladează discuția, cum faci să o reechilibrezi?
Teodora Metiu: Adu-ți aminte cât de mult îl iubești pe omul pe care îl cerți. E un semnal foarte bun. Noi, când ne certăm, parcă suntem părăsiți de iubire. Ești tentat să spui toate alea care îți vin, dar nu uita că tu îți lovești iubirea în momentul ăla.
