Valentina a dispărut din Maramureș, este de negăsit de două zile. Familia oferă recompensă
Valentina Iațuc, o fată de 17 ani din localitatea Crăciuneşti, Maramureș, a fost dată dispărută și este căutată de două zile de poliţişti şi de familie.
- Dacă o vedeți, sunați la 112 sau anunțați cea mai apropiată secție de poliție.
- Familia Valentinei oferă recompensă.
"A fost sesizată plecarea voluntară de la domiciliu a unei tinere de 17 ani din localitatea Crăciuneşti. Poliţiştii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a plecat din familie şi pentru găsirea sa", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
La data dispariţiei, Valentina ea era îmbrăcată în colanţi de culoare neagră, tricou negru şi purta în picioare adidaşi de culoare roz.
Familia oferă recompensă
Familia Valentinei a lansat un apel pe Facebook privind dispariţia fetei, precizând că tânăra are telefonul închis.
"Dispărută de acasă. Dacă aveți detalii ne puteți contacta la numărul de telefon 0743.662496. Oferim recompensă. Nume: Iațuc Andrea Valentina", este mesajul familiei, postat pe 1 iunie.
Orice persoană care poate da detalii despre tânăra de 17 ani este rugată să sune la cea mai apropiată secţie de poliţie sau la numărul unic 112.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰