Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vârful viiturii va fi atins astăzi la Gătaia, în județul Timiș. Codul roșu de inundații pe Bârzava, prelungit până diseară

Este cod roşu de inundaţii, la această oră, pe râul Bârzava, din județul Timiș, din cauza viiturilor recente. Cele mai mari probleme par să fie în oraşul Gătaia. Locuitorii au primit inclusiv mesaje de avertizare prin sistemul RO-Alert. Avertizarea meteorologică rămâne în vigoare până la ora 18.00.

de Iulia Pop

la 26.04.2023 , 13:29

Debitul râului Bârzava este atent monitorizat de către reprezentanții Administrației bazinale a Apelor Banat, pentru că a depășit nivelul de atenție, respectiv de inundații, iar încordarea rămâne maximă și în următoarele ore, cu atât mai mult cu cât hidrologii au prelungit codul roșu. Avertizarea trebuia să expire la ora 14.00, însă a fost prelungită până la ora 18.00.

Oamenii în Gătaia sunt așadar pe baricade încă de azi noapte, pentru că digul este supus unei presiuni constante, iar vârful viitorii va fi atins astăzi.

Este și o veste bună. Potrivit prognozelor INMH, nivelurile maxime care vor fi atinse pe Bârzava nu vor depăși coronamentul digulurilor. În zone sunt dislocate și echipe ale ISU Timiș, cu două motopompe de mare capacitate și saci de nisip. Practic, toată lumea este pregăsită să intervină dacă situația o va impune. A fost emis și un mesaj RO-Alert pentru localnici, iar la nivelul autorităților a fost convocată și o grupă operațională tocmai ca să poată monitoriza atent situația.

Vezi și

Codul roșu de inundații pe râul Bârzava, în județul Timiș, prelungit până la ora 18.00

Hidrologii I.N.H.G.A. au prelungit Codul Roșu pe râul Bârzava – sectorul aferent stației hidrometrice Gătaia (sector îndiguit - județul Timiș), până miercuri, la ora 18:00. De asemenea, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, va intra în vigoare Codul Portocaliu pe râurile: Bârzava – sector aval confluenţă cu râul Fizeş și Moraviţa – sector aval stația hidrometrică Şemlacu Mare (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).

Acesta va fi valabil de miercuri, ora 12:00, până joi, ora 18:00. Totodată, începând de miercuri, la ora 12:00, până joi, 27 aprilie, la miezul nopții, va fi Cod Galben pentru anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Crasna (judeţul Satu Mare), Mureș (județele: Mureș și Bistrița-Năsăud), Târnava Mică (judeţele: Harghita și Mureș), Târnava Mare (județele: Harghita, Braşov şi Mureș), Bârzava, Moraviţa (judeţele:Timiş şi Caraş Severin), Olt (judeţele: Braşov, Covasna şi Harghita) și Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita). Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Vârful viiturii va fi atins astăzi la Gătaia, în județul Timiș. Codul roșu de inundații pe Bârzava, prelungit până diseară