Antena Meniu Search
x

Curs valutar

(VIDEO) El este posibilul ucigaş al primarului PSD din Lunca Mureşului. Suspectul, reţinut pentru 24 de ore

de Redactia Observator

la 11.12.2016 , 20:39

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reţinut, duminică seară, de poliţiştii din Alba, fiind suspectat că l-a omorât pe fostul primar al comunei Lunca Mureşului, care a fost găsit la sfârşitul lunii noiembrie tăiat la gât o stradă de la marginea localităţii.

”Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, au identificat un bărbat de 58 de ani, din Lunca Mureşului, bănuit de comiterea infracţiunii de omor, din data de 27 noiembrie, a cărei victimă a fost un bărbat de 64 ani, din aceeaşi localitate. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a luat, faţă de acesta, măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă” a spus Prodan.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fostul primar PSD al comunei Lunca Mureşului din judeţul Alba a fost găsit mort, în data de 27 noiembrie, în jurul orei 5.00, pe o stradă din localitate, lângă maşina sa, el având mai multe tăieturi în zona gâtului.

Ioan Rusu avea 64 de ani şi a fost primar în Lunca Mureşului timp de mai multe mandate, până în acest 2016, el fiind unul dintre liderii organizaţiei locale a PSD.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » (VIDEO) El este posibilul ucigaş al primarului PSD din Lunca Mureşului. Suspectul, reţinut pentru 24 de ore