Antena Meniu Search
x

Curs valutar

(VIDEO) Incendiu violent la Iaşi, o femeie transportată la spital cu arsuri la faţă

Un incendiu violent a izbucnit într-un imobil de pe strada Lăpușneanu din Iași. Pompierii au intervenit imediat pentru lichidarea acestuia, iar persoană cu arsuri de gradul I a fost transportată la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Silvia Bolohan

de Redactia Observator

la 08.12.2016 , 18:37

Un incendiu violent a izbucnit într-un imobil de pe strada Lăpușneanu din Iași. Pompierii au intervenit imediat pentru lichidarea acestuia, iar persoană cu arsuri de gradul I a fost transportată la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Silvia Bolohan.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a fost solicitat să intervină în municipiul Iaşi pe strada Lăpuşneanu pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o încăpere amenajată ca şi atelier de pictură. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi. Din încăpere a fost evacuată o persoană în vârstă de 60 de ani care prezenta arsuri de gradul unu la nivelul frunţii şi a fost transportată la spital. La acest moment se lucrează la lichidarea incendiului şi vom reveni cu detalii cu privire la cauza probabilă a acestuia”.

Imaginile ne-au fost transmise de către un telespectator al Observatorului.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi poliță facultativă de asigurare a locuinței?
Observator » Evenimente » (VIDEO) Incendiu violent la Iaşi, o femeie transportată la spital cu arsuri la faţă