VIDEO Lady Gaga a plonjat de pe acoperişul stadionului, în pauza de la Super Bowl
Lady Gaga a fost protagonista pauzei la Super Bowl 2017, vedeta plonjând de pe acoperişul arenei NRG Stadium, din Huston, imediat după ce a început să cânte prima melodie din setlist.
A 51-a ediţie Super Bowl a avut loc pe 5 februarie pe NRG Stadium din Houston şi a opus echipele de fotbal american New England Patriots şi Atlanta Falcons.
Echipa New England Patriots a câştigat, duminică, pentru a cincea oară în istorie Super Bowl, impunându-se cu scorul de 34-28 în meciul de la Houston cu Atlanta Falcons, după ce a revenit spectaculos de la 3-28.
Super Bowl este cel mai urmărit eveniment la televiziunea americană, atrăgând peste 100 de milioane de telespectatori, şi este cel mai scump eveniment pentru firmele care doresc să îşi facă reclamă, acestea trebuind să plătească milioane de dolari pentru reclame de 30 de secunde.
Lady Gaga s-a aflat la a doua apariţie la finala campionatului de fotbal american, după ce în februarie 2016 a intonat imnul naţional. La ediţia din 2016, artiştii care au susţinut un recital în pauza finalei au fost Beyonce, Coldplay şi Bruno Mars.
Show-ul susţinut de Lady Gaga la Super Bowl 2017 a generat 5,1 milioane de mesaje pe Twitter, au anunţat, luni, reprezentanţii acestei reţele de socializare, citaţi de The Hollywood Reporter.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰