Antena Meniu Search
x

România a îngheţat, lovită de o vreme total neaşteptată. E cel mai geros martie din istorie

Fenomenele extreme au răvăşit România. După ploaia îngheţată, ninsorile au acoperit mare parte din ţară.

Vezi și

Fenomenele extreme au răvăşit România. După ploaia îngheţată, ninsorile au acoperit mare parte din ţară. A fost haos în trafic, pe căile ferate şi în aeroporturi. Numai în Bucureşti, aproape 1.500 de oameni au cerut ajutorul medicilor. Au căzut pe drumurile care arată ca un patinoar. Iar veştile nu sunt deloc bune nici pentru zilele următoare. Trăim cele mai geroase zile de martie din istorie.

Trăim cel mai geros martie din istorie. În Moldova, temperaturile au scăzut până la aproape minus 12 grade Celsius. Iar în Capitală, s-au înregistrat minus 6 grade. Sunt diferenţe chiar şi de 20 de grade faţă de temperaturile normale pentru această perioadă.

Capitala a fost lovită de două fenomene meteo periculoase în doar 24 de ore. Ploaia îngheţată urmată de ninsori puternice, iar oraşul a fost transformat într-un uriaş patinoar. A fost haos în spitale. Numai în ultimele 24 de ore, peste 1.400 de oameni cu fracturi sau luxaţii au avut nevoie de ambulanţe. 

În iarna din primăvară, călătoria cu trenul a fost un coşmar. Numai pe ruta Bucureşti-Constanţa, au fost nouă trenuri anulate. Celelalte au avut întârzieri de zeci de minute. 

Aeroportul Henri Coandă a arătat ca o mare sală de aşteptare. Abia s-a putut decola de pe pistele acoperite de gheaţă. Toate zborurile au fost date peste cap. Sute de pasageri care nu au mai putut pleca au fost cazaţi, peste noapte, la hoteluri.

Probleme sunt în toată ţara. Autorităţile din Mureş au închis şcolile din două localităţi din cauza viscolului. 

Fenomenele periculoase vor fi toată săptămână, avertizeză meteorologii. La vecinii din Ungaria, e deja cod roşu de ninsori şi viscol.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » România a îngheţat, lovită de o vreme total neaşteptată. E cel mai geros martie din istorie