Antena Meniu Search
x

Cum va fi vremea în weekend. Meteorologii anunţă ninsori şi temperaturi de -15 grade Celsius

Iarna îşi intră în drepturi! Meteorologii au anunţat că în acest weekend va ninge în mare parte din ţară, iar temperaturile vor ajunge chiar şi la -10 grade.

Cum va fi vremea în weekend. Meteorologii anunţă ninsori şi ger în toată ţara

Iarna îşi intră în drepturi! Meteorologii au anunţat că în acest weekend va ninge în mare parte din ţară, iar temperaturile vor ajunge chiar şi la -10 grade.

În această noapte, în regiunile sudice şi pe arii restrânse din restul teritoriului vor fi ploi slabe, la munte va ninge, iar vântul va sufla cu putere în Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile se vor situa între -3 şi 6 grade Celsius.

Cum va fi vremea vineri

Vineri, vremea se răceşte în teritoriul extracarpatic. Maximele se vor situa între 0 grade în Moldova şi 9 grade în Banat şi Crişana, în timp ce minimele vor fi între -8 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat.

Pe acelaşi subiect

Cerul va fi înnorat şi vor fi precipitaţii predominant ploi în sudul ţării. La munte şi în Moldova va ninge, în Transilvania sunt aşteptate precipitaţii mixte, iar în vest va ploua. Vor fi condiţii de polei, în timp ce în sudul şi sud-estul teritoriului vântul va sufla cu putere.

Cum va fi vremea sâmbătă

Sâmbătă, vremea se răceşte brusc. Maximele se vor situa între -3 şi 5 grade, în timp ce minimele vor fi între -8 şi 2 grade Celsius. Vor fi ninsori slabe în Oltenia, Moldova, Muntenia şi Transilvania, în timp ce în Dobrogea, Banat şi Crişana va fi lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla cu viteze la rafală de 45-55 de km/h, mai mari pe litoral şi pe Clisura Dunării unde vor atinge chiar şi 70 de km/h.

Cum va fi vremea duminică

Duminică, vremea va deveni rece, geroasă în nordul şi centrul ţării şi pe spaţii mici în rest. Sunt aşteptate ninsori slabe în sud-vest şi pe litoral şi cu totul iziolat în rest. Maximele se vor situa între -6 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat, în timp ce minimele se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Cum va fi vremea în weekend. Meteorologii anunţă ninsori şi temperaturi de -15 grade Celsius