Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Wizz Air va reloca o serie de zboruri de pe Aeroportul Otopeni pe cel din Băneasa, din 30 martie

Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă că, începând cu data de 30 martie, zborurile de la Bucureşti către Budapesta vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu.

de Redactia Observator

la 29.01.2025 , 14:42

O serie de zboruri vor fi relocate pe alt aeroport din Bucureşti Wizz Air va reloca o serie de zboruri de pe Aeroportul Otopeni pe cel din Băneasa din 30 martie - Shutterstock

"Wizz Air anunţă că, începând cu data de 30 martie 2025, zborurile sale de la Bucureşti către Budapesta vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu", informează compania.

Anunţul companiei de zbor

Pasagerii care zboară pe această rută sunt rugaţi să îşi verifice e-mailul pentru informaţii detaliate şi pentru a confirma noul aeroport de plecare sau de sosire. Pasagerii care şi-au achiziţionat bilete prin intermediul agenţiilor de turism online sunt rugaţi să ia legătura cu acestea şi să confirme modificările. 

Articolul continuă după reclamă

Compania aeriană a anunţat recent că, de la 1 aprilie, va începe operaţiunile de la noua sa bază de pe Aeroportul Băneasa, cu o aeronavă şi un total de şase rute în acest an.

”Această relocare face parte din eforturile continue ale companiei aeriene de a spori confortul celor care călătoresc dinspre şi către Bucureşti, oferind mai multe opţiuni şi asigurând o călătorie eficientă”, precizează compania.

Wizz Air operează o flotă de 226 de aeronave Airbus A320 şi A321. 62,8 milioane de pasageri au călătorit cu compania în 2024. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea „WIZZ”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?
Observator » Evenimente » Wizz Air va reloca o serie de zboruri de pe Aeroportul Otopeni pe cel din Băneasa, din 30 martie