Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zeci de români încă își caută câinii dispăruți de frica artificiilor. Internetul şi străzile sunt pline de anunţuri cu animale pierdute

Revelionul a trecut, problemele au rămas. Zeci de oameni din toată ţara îşi caută şi acum câinii care s-au speriat de artificii zgomotoase şi au fugit unde au văzut cu ochii. Stăpânii lor au umplut internetul şi străzile de anunţuri cu animalele pierdute. Puţini au izbutit, însă, să le si recupereze. 

de Redactia Observator

la 04.01.2023 , 19:44

Grupurile de Facebook şi stâlpii de iluminat public din marile oraşe sunt martorii zbuciumului celor care îşi caută animalele de companie pierdute.

"Din cauza zgomotelor produse de petarde/artificii/pocnitori, după noaptea de Revelion, acest câine a fugit de acasă", se arată într-un anunț.

Unele animale de companie care au fugit din curţi au fost găsite la kilometri distanţă. Aşa s-a întâmplat la Ocna Dejului. Un căţel zăpăcit de zgomote a ajuns pe malul unui lac şi nu a mai putut urca digul abrupt. Abia după trei zile l-a văzut un trecător care a sunat la 112. Şi este un exemplu fericit.

Vezi și

Patricia Paraschiv, medic veterinar: Foarte multe animale pierdute. Şi, din păcate, multe dintre acestea, probabil, nici n-o să mai fie recuperate. Sunt căţei care, din păcate, mor din cauza artificiilor.

Pe acelaşi subiect

Simona are trei câini, iar ca să îi ştie în siguranţă, a ales să îi ţină închişi în noaptea de Revelion.

Simona, proprietară câini: I-am ferit mereu de zgomotul petardelor. Avem şi vecini în cartier care şi-au pierdut câinii.

Izolarea nu este însă singura soluţie

Luis Popa, Direcţia pentru Protecţia Animalelor Gorj: Trebuie să ne cunoaştem foarte bine câinii. Stau copiii cu ei, să-i mângâie, să-i liniştească, să-i facă să iasă din acea stare.

O jucărie preferată sau muzica dată mai tare, spun specialiştii, ajută, de asemenea, animalele de companie să se liniştească într-o astfel de situaţie. Foarte importantă este şi microciparea - de altfel, impusă de lege. Astfel, animalele găsite pot fi identificate mult mai rapid.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Evenimente » Zeci de români încă își caută câinii dispăruți de frica artificiilor. Internetul şi străzile sunt pline de anunţuri cu animale pierdute