Antena Meniu Search
x

Video Afacerea pornită de două tinere din Sibiu cunoaşte succesul peste Ocean. J.Lo e clientă fidelă şi dă 1.000 de euro pe fiecare produs

Dă-i unei femei perechea de pantofi potriviţi şi ea va cuceri lumea. Două tinere din Sibiu, pasionate de încălţăminte şi de afaceri, au respectat cu sfinţenie vorbele lui Marilyn Monroe. Datorită lor, numele României a ajuns pe multe covoare roşii de la Hollywood. Şi în dulapurile unor super vedete - Jennifer Lopez, Heidi Klum sau Thalia. Cele două antreprenoare au obţinut chiar un brevet de invenţie. Urmează un episod spectaculos din seria Afaceri mici, visuri mari

de Carmen Moise

la 04.10.2023, 20:32

Vezi și

O apariţie spectaculoasă. Zâmbet, atitudine, ţinută. Dar, stop! Priviţi un pic pantofii. Cunoscută revistă Harper's Bazar scria: "Pantofii ei decupaţi au furat spectacolul".

Și în timp ce lumea din New York se întreba de unde și-o fi cumpărat J.Lo incălţămintea, undeva, în București, două fete trăiau momentul vieţii lor, privind aceste imagini. Că s-a încălţat Jennifer Lopez cu pantofii lor. Ele sunt, Dana si Alina, două fete din Sibiu

La un moment dat, drumurile lor s-au despărțit

Dana a plecat să facă Design la Cluj. Alina a studiat Dreptul și a făcut o specializare MBA. Peste ani, când s-au regăsit, una făcea pantofi, altă afaceri de succes. Și au simțit că, dacă vor rămâne împreună, vor da lovitura. Chiar dacă atunci habar n-aveau cum se face asta. 

Pe acelaşi subiect

Cand s-au dumirit putin cum stă treaba, au făcut, de probă, prima lor pereche de sandale.  

  • Dana Iuga, antreprenoare: Verde cu mov.
  • Reporter: Și ce ați făcut cu ele?
  • Dana Iuga, antreprenoare: Le-am aruncat, că nu ne plăceau.

Și au luat-o de la capăt. Dar au schimbat total atitudinea si planul - o să facem pantofi, dar altfel decât restul lumii.  

  • Dana Iuga, antreprenoare: Conceptul de baza pornește de la opinca românească. Noi am pornit de la un concept, breaking the rules, aveam în minte asta și am luat regulile care erau de neîncălcat în încălțăminte. Partea de confort. Și ce punem în spate? Metale. 

Lumea din jur a ridicat dintr-o sprânceană. Iar cei din branşă au fost categorici - aşa ceva nu există. Dar ele au crezut atât de mult în ideea lor încât au mers mai departe şi au obţinut chiar un brevet de invenţie pentru asta. Unicul brevet de inventie in materie de pantofi, din Romania. 

  • Dana Iuga, antreprenoare: Noi am adus partea aceea din spate care este mult mai confortabilă decât să zic un steif normal pentru că nu se atinge niciodată pe piele. Deși pare că metalul lovește pielea, el nu îl atinge.

Trei ani a durat până au brevetat invenția

După care au pregătit momentul în care vor da lovitura cu ea. Iar când primele perechi își făceau apariția, îndrăzneț, în lumea online, la căsuța lor de email băteau la uşă primii stiliști personali ai unor vedete de peste Ocean. 

  • Dana Iuga, antreprenoare: Ne-au scris prima data pentru Heidi Klum, am încălțat-o pentru German Next Top Model.
  • Alina Popa, antreprenor: Prima comandă a fost de 13 perechi pentru emisiunea ei și i-am făcut cât de repede, cu entuziasm și bucurie. 

Din acel moment comenzile au început să vină de peste tot, din lume. Pantofii fetelor de la Sibiu lor erau acum în cele mai importante dulapuri de vedete. Numai Jennifer Lopez are vreo 20. Iar la începutul acestui an, J.Lo, pregătind lansarea celui mai recent film al sau - Marry me  avea să îşi facă apariţia cu ei. Purtând, din nou, pantofii îndrăzneţi pe care scrie Made in Romania. 

  • Alina Popa, antreprenor: Ne este foarte greu că suntem made în România, în anumite târguri la care am participat ne spuneau, și ca și sfat, de ce nu scrieți Made în Italy, pentru că produsul este foarte bun.

Pe site-uri celebre în lume, încălțămintea creată de ele ajunge și la 1.000 de euro perechea, sau chiar mai mult. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Dacă v-aţi achiziţiona o maşină nouă, aţi opta pentru un autoturism electric?
Observator » Exclusiv Observator » Afacerea pornită de două tinere din Sibiu cunoaşte succesul peste Ocean. J.Lo e clientă fidelă şi dă 1.000 de euro pe fiecare produs