Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Betania, locul sfânt din Iordania, plin de verdeaţă şi flori, în care trei religii se împletesc în armonie şi rugăciune

Mii de pelerini ajung an de an în Iordania, ca să viziteze locul unde a fost botezat Iisus Hristos, acum sit UNESCO, şi muntele Nebo, de unde profetul Moise a văzut Ţara Făgăduinţei, după ce a rătăcit 40 de ani în deşert. Sunt locuri unde trei religii se împletesc în armonie şi rugăciune. 

de Bianca Iacob

la 12.09.2022 , 22:49

Suntem în Betania, dincolo de Iordan. Un loc sfânt, plin de verdeaţă şi flori, de-a lungul râului Iordan, în mijlocul cărora e cuibărită biserica Sfântului Ioan Botezătorul. O oază de pace şi de rugăciune.

Bianca Iacob, reporter Observator: Betania, Iordania, unul dintre cele mai importante locuri pentru pelerini din întreaga lume. Aici s-a botezat Iisus Hristos în râul Iordan şi tot aici s-au pus bazele creştinităţii. 

Situl a intrat în moştenirea UNESCO din 2015. Săpăturile arheologice au scos la iveală mozaicuri unice în lume, ruinele a cinci biserici, monede şi obiecte din ceramică, care atestă că a fost aşezare umană încă din secolul I după Hristos. 

Vezi și

Intrarea în apa Iordanului e un ritual care le aduce credincioşilor împăcarea

Pe acelaşi subiect

Bianca Iacob, reporter Observator: Râul Iordan este graniţa care desparte Iordania de Israel. Noi suntem pe partea iordaniană şi pe fiecare parte pot intra creştinii în apă pentru botez. Vedem pe partea cealaltă că vor avea loc botezuri în cămăşi speciale. 

Lăsăm Betania în spate şi ne îndreptăm spre muntele Nebo, înalt de 1000 de metri aici, unde călugării franciscani, au scos la iveală rămăşiţele unei foarte vechi biserici creştine. 

Bianca Iacob, reporter Observator: Acesta este cel mai important mozaic din ţară. Acest mozaic datează din secolul 6 după Hristos, adică are 1.400 de ani, e singura podea de mozaic din ţară care a supravieţuit cutremurelor. 

Aici a fost ridicată o biserică închinată profetului Moise. 

Bianca Iacob, reporter Observator: După ce a despărţit apele, Moise, care este important pentru toate cele trei religii: creştinism, islamism şi cultul mozaic, a primit o viziune aici pe muntele nebo, înainte de moartea sa, a arătat Ţara Făgăduinţei, adică Israelul. 

În zile senine de aici se vede oraşul Ierusalim. 

E.S. Sufyan Qudah, ambasadorul Iordaniei la Bucureşti: Avem multe locuri de care turiştii români s-au apropiat şi care au devenit destinaţii pentru români. Nici nu mai pomenesc mâncarea, compania, iordanilor le place să primească oaspeţi.  

Aventura noastră în Iordan se încheie cu o vedere superbă deasupra Ammanului. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Betania, locul sfânt din Iordania, plin de verdeaţă şi flori, în care trei religii se împletesc în armonie şi rugăciune