Video EXPERIMENT OBSERVATOR. Cât de mult poate fi afectat organismul de temperaturile extreme. A fost cea mai caldă zi din an, în Bucureşti
A fost cea mai caldă zi din acest an, în Bucureşti, cu 40 de grade la umbră. În alte zone din ţară a fost şi mai rău. Chiar şi aşa, în ciuda aerului irespirabil şi a recomandărilor medicilor, mulţi au ieşit pe stradă inclusiv în cele mai fierbinţi ore ale amiezii. Medicii de pe ambulanță au ajuns să primească tot mai multe apeluri din partea oamenilor doborâți de caniculă. Un experiment Observator arată cât de mult poate fi afectat organismul de căldura extremă.
''Contrar tuturor recomandărilor făcute de medici, am decis să-mi rezolv problemele la orele pranzului, la aproape 40 de grade Celsius. Dar, înainte de asta, vreau să aflu cum se comportă organismul meu, după ce abia am ieşit de la aerul condiţionat, de la 17 grade Celsius.
Avem o saturație în oxigen 97%, un puls de 73 de bătăi pe minut, tensiunea arterială 130 cu 85. Temperatură corpului 36,2 grade Celsius.''
Odată consemnată starea inițială a corpului, începem experimentul. Am ales să ne facem cumpărăturile în una dintre cele mai aglomerate piețe din Capitală. După un sfert de oră de plimbare pe sub cerul liber, printre tarabe, și cu o vizibilă stare de moleșeală, am decis să ne întoarcem la echipajul medical de la intrarea în piață. Rezultatele din cea de-a doua evaluare medicală au confirmat efectul caniculei.
''38,2 grade Celsius...Deja au început să apară modificări...Pulsul de la 72 la 81. S-a ridicat iarăși, mergem aproape în valoarea 90. Se menține saturația în oxigen. Tensiunea 123 cu 77, deci tensiunea dumneavoastră este în scădere.''
Lia Curcă, asistent SABIF: Valori ridicate au fost într-un interval foarte scurt de timp. Expunerea îndelungată la ce duce? La șoc, la stop...
Alis Grasu, manager SABIF: În ultimele 72 de ore, 51 de persoane au prezentat senzația de pierdere a stării de conștiență, lipotimii, iar 16 persoane au prezentat pierderea stării de conștiență pentru foarte scurt timp, respectiv sincope.
Mai precis, cu 19% mai multe astfel de cazuri față de aceeaşi perioadă din luna trecută. În Centrul Vechi, temperaturile ridicate s-au simțit cel mai puternic. În jurul prânzului erau acolo mai mulți ospătari decât clienți.
Adrian Coleș, manager restaurant: Având în vedere că sunt aproape 40 de grade, lumea nu prea mai iese, turiștii ne mai salvează. Nu prea se mănâncă. Mai mult se bea. Multă bere, apă, limonadă și așa mai departe.
Cum au ales să răcorească bucureştenii
În schimb, au fost destui cei care au ales să se răcorească la fântânile din centrul oraşului.
''De ce ați ieșit din casă la ora asta?
Ca să mă plimb puțin, să iau aer. Am mers mai mult pe la umbră.''
''Nu stăm mult... un pic la plimbare. Suntem în trecere.''
''Nu e cald? Ba da, e cald.
Și cum te răcorești? Mănânci înghețată, ce faci?
Mă duc la fântână.''
Și schimbările de temperatură ne afectează organismul. Meteorologii spun că furtunile de vară se înmulţesc spre seară şi vor continua şi pe parcursul nopţii, din loc în loc, în toate regiunile ţării. Cu toate acestea, temperaturile vor rămâne ridicate. O nouă avertizare cod galben de caniculă a fost emisă pentru perioada 25 - 28 iulie în toată ţara, cu excepţia nordului Moldovei, a litoralului şi, parţial, a Carpaţilor Orientali.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰