Video Experiment Observator: Unde ajungem mai repede din Cluj-Napoca, în Bucureşti sau în Budapesta
3.700 de kilometri de autostradă ar fi trebuit să avem acum, dacă promisiunile politicienilor nu rămâneau vorbe în vânt din 2014 încoace. Atunci aveam 600 de kilometri de şosele de mare viteză, iar din vestul ţării ajungeai mai repede la Viena decât la Bucureşti. Astăzi, România nu a izbutit nici măcar să rotunjească la o mie lungimea autostrăzilor. Reporterii Observator au vrut să vadă unde ajungem mai repede din Cluj-Napoca: în capitala României sau a Ungariei.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Bucuresti, capitala României, zis şi Micul Paris… sau Budapesta, capitala Ungariei, oraşul celor 9 podur. Două capitale care aparent nu au nimic în comun, dar au ceva la mijloc. Capitala Ardealului, Cluj-Napoca.
Din cei 464 de kilometri care despart Cluj-Napoca de Bucureşti, 310 kilometri sunt pe autostradă. Până la Budapesta avem un drum de 451 de kilometri, din care 294 - pe autostradă. Aceeaşi oră de plecare, aceeaşi zi a săptămânii, acelaşi şofer, aceeaşi maşină, aproximativ acelaşi drum. Să vedem care dintre cele două metropole e mai "aproape".
Alex Prunean, reporter Observator: Suntem la ieşirea din Cluj-Napoca către Floreşti şi vom porni către Bucureşti. Aplicaţia de trafic îmi arată că nu ar trebui sa fac mai mult de 5 ore şi 40 minute, dar vom vedea acest lucru pe parcurs. Să mergem!
După doar 13 kilometri am şi urcat pe autostradă, mai exact la Gilău şi nu ar mai trebui sa coborâm de pe ea până după Sibiu, cred că sunt aproximativ 200 de kilometri până acolo. Aici părăsim A3 şi urcăm pe A10 până la Alba Iulia. E o autostradă inaugurată de curând...
- Experiment Observator: cât costă coşul de cumpărături cu produse de bază în România în comparaţie cu cel...
- Experiment Observator. Cât economisim dacă scoatem TV-ul din priză când plecăm de acasă: "Este un consumator...
- Experiment Observator: Cât costă coşul cu alimente de bază în România, compartiv cu cele din Grecia şi Italia
Înainte de deschiderea A10, pe şoferii care veneau dinspre Cluj spre Bucureşti îi aşteptau zeci de minute de stat pe loc prin centrul Aiudului. Acum avem cale liberă, şi limită de viteză 130 de kilometri pe oră.
Alex Prunean, reporter Observator: Este aproape ora 07.00 şi am făcut deja prima oprire în apropiere de Aiud. Nu am fi vrut în mod neapărat să oprim aici, dar spaţiile de servicii de pe autostradă sunt destul de rare şi e bine să profiţi atunci când găseşti unul deschis. Pe acesta l-am găsit după peste 70 de kilometri, iar până la următorul avem de condus cel puţin încă pe atât.
Experiment Observator: Drumul spre două capitale
Măcar toaletele sunt curate, iar spaţiul pare atent întreţinut. După un live în Observatorul matinal, la ora 7 şi 22 de minute ne reluăm drumul.
Tot ce e frumos se termină repede şi mă refer aici la condusul pe autostradă. Două ore şi jumătate am făcut de la Cluj până aici lângă Sibiu cu tot cu opriri, dar acum a trebuit să coborâm şi să continuăm pe DN7. Nici nu am ajuns pe Valea Oltului şi deja ne confruntăm cu realitatea din traficul de la noi din ţară.
Se lucrează pe sensul spre Bucureşti, avem de stat la semafoare. Din loc în loc, lipsesc bucăţi întregi de şosea. Încă nu e 9 dimineaţa când întâlnim primul blocaj de pe Valea Oltului.
Dar nu trece mult şi norocul ne părăseşte. De la viteza medie de 80 de kilometri pe oră înainte de Tălmaciu, ajungem să circulăm cu 10 kilometri pe oră în apropiere de Deduleşti, din cauza unui accident. Între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti circulăm cu viteză de mers în oraş: rareori mai sus de treapta a treia. Drumul e neaşteptat de liber.
În sfârşit, intrăm din nou pe autostradă după peste două ore şi jumătate de mers pe Valea Oltului, de stat în trafic. Mai avem 120 de kilometri. Primul spaţiu de servicii de pe Autostrada A1 Piteşti-Bucureşti, frumooos. Încotro? Stânga. Stânga-stânga-stânga.
Încă nu am ieşit de pe autostradă, mai avem 16 kilometri până unde vrem să ajungem, în centrul Bucureştiului, 4 kilometri până pe Bulevardul Iuliu Maniu şi deja se circulă aşa.
Alex Prunean, reporter Observator: Suntem la intrarea în Bucureşti, este ora 13 şi 30 de minute ceea ce înseamnă că am făcut aproape 7 ore şi jumătate. Vrem să ajungem la casa Poporului, însă, la cum arată traficul acum, ne va lua ceva timp să ajungem acolo.
Şi iată-ne ajunşi la destinaţie după 8 ore şi 20 de minute de condus, cu mici pauze care, însumate, nu au depăşit o oră. Mai bine de jumătate din traseu l-am parcurs pe autostradă, dar am pierdut mult timp pe Drumul Naţional 7 şi după ce am intrat în Bucureşti. Să vedem acum cum va fi pentru Capitala Ungariei.
Alex Prunean, reporter Observator: E şase şi 45 de minute, suntem la ieşire din Cluj-Napoca. Aplicaţia de trafic ne arată că până la Budapesta avem de condus 5 ore şi 50 minute, aproape 6 ore. Până acolo avem 460 de kilometri, aşa că hai la drum!
Unde ajungi mai repede de la Cluj
Un drum deloc liber şi deloc uşor, având în vedere că până la Oradea preţ de 160 de kilometri conducem pe DN1, aglomerat chiar şi la prima oră. Intrăm în Oradea la 8.45. Centura oraşului, construită în regim de autostradă, ne-ar fi fost de mare ajutor. (cadru din drona la 21.52) Dar ea duce spre Vama Borş, iar noi vrem să ieşim prin Borş 2.
Alex Prunean, reporter Observator: După mai bine de două ore de condus pe cel mai periculos drum din partea de vest a ţării, am ajuns, în sfârşit, şi la autostradă. Vorbim însă de o bucată mică, de 5 kilometri, între Biharia şi frontieră. Dar şi după ce vom trece în Ungaria vom conduce tot pe un drum de mare viteză. Am câştigat timp venit pe aici? Depinde cât stăm în vamă.
E 10.10, după ora Ungariei. Am traversat vama în 5 minute, aşa că ocolul prin Biharia s-a dovedit a fi o idee bună. Suntem la 280 de kilometri de Budapesta, îi vom parcurge în mai puţin de trei ore, cu tot cu pauze.
Alex Prunean, reporter Observator: Dacă în drum spre Bucureşti am găsit doar 2 sau 3 locuri în care se putea merge la toaletă în mod civilizat, aici lucrurile arată exact aşa cum trebuie să fie. Spaţiile de servicii sunt mari, cu parcări atât pentru autoturisme camioane sau autocare, toaletele sunt curate şi… se vede că totul este foarte bine întreţinut.
La 13 şi 10, ora Budapestei, intrăm în metropolă. Autostrada urbană rezolvă elegant problemele de trafic de la intrarea în marele oraş.
Alex Prunean, reporter Observator: Mai avem încă 12 kilometri până la Parlamentul Maghiar pentru că acolo este destinaţia finală, iar aplicaţia de trafic îmi arată că ar trebui să îi parcurg în 20 de minute.
Deşi suntem în Ungaria, aplicaţia de trafic a funcţionat cu o precizie nemţească. De la intrarea în oraş şi până aici am făcut exact 20 de minute. Aceasta este şi destinatia finala… pentru că … iata-l… Parlamentul Ungariei. Din Cluj Napoca şi până aici, în centrul Budapestei, cu tot cu opriri am făcut 7 ore si jumatate… cu o oră mai puţin faţă de drumul de Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰