Antena Meniu Search
x

Video Industria de peste un miliard de euro a Turciei, susţinută cu bani grei de români. Cât costă o operaţie de implant de păr în Istanbul

Istanbulul are tichie de mărgăritar. Mai exact, o industrie de peste un miliard de euro care atrage bărbaţi din toată lumea care vor să-şi recupereze încrederea, odată cu podoaba capilară. Românii sunt deja de-ai casei în clinicile din Turcia, unde ajung pentru cea mai populară intervenţie - implantul de păr. Care sunt paşii de urmat, dar şi capcanele de-a fir a păr, vedeţi într-un material exclusiv Observator.

de Ioana Matei

la 20.02.2022, 20:20

Vezi și

Să îmbini frumosul cu frumosul. Este ultima tendinţă în turismul medical în Turcia, unde poţi merge pentru operaţii estetice, dar şi plimbări pe malul Bosforului. O singură clinică din Capitală a trimis la clinicile partenere din Istanbul peste 15.000 de pacienţi în ultimii 12 ani. "Am în jur de 14 spitale cu care colaborez. În afară de preţ, eu pot să spun că primul lucru este calitatea", a declarat Ensar Duman - consilier medical.

Călătoria către stima de sine începe cu prima consultaţie în România, unde se stabilesc toate detaliile intervenţiei. "Oamenii cred că din prima lună, wow, o să crească. Nu! Implantul se face, prima lună ce implantăm cade, după două luni de zile, a treia lună începe să crească, trei, patru, cinci, şase, dar finalul se observă în jur de un an", a declarat Ensar Duman - consilier medical.

"Am a şaptea intervenţie, acum, în cadrul familiei. Eu am rinoplastia făcută. Băiatul meu are implant de păr şi peste două zile se operează fata. Tot implanturi şi rinoplastie", a declarat Taşcu Gâţă - pacient. Clinica se ocupă de tot, de la cazare până la operaţie. Odată ajunşi în Turcia, pacienţii beneficiază inclusiv de translator. Întreaga procedură durează în jur de şase ore. Acum sunt extrase grefele, care, ulterior, vor fi implantate pe suprafaţa stabilită de medic. Tehnica folosită se numeşte Extracţie de Unităţi Foliculare. Cu ajutorul unei lame de safir, medicul deschide canale noi, unde vor fi implantate rădăcinile sănătoase.

O industrie de peste 1 miliard de euro

Pe acelaşi subiect

În total, sunt implantate în jur de 3000 de fire noi. Intervenţia nu necesită spitalizare, prin urmare e timp şi pentru a vizita oraşul. "Turcia are preţuri mult mai accesibile comparativ cu alte ţări din Europa. În plus, Turcia este o ţară foarte frumoasă şi oamenii vor să vină aici ca să şi viziteze, pe lângă operaţiile pe care le fac. În acelaşi timp, spitalele şi serviciile sunt de foarte bună calitate", a declarat Harun Samiloglu - medic.

La o plimbare prin Istanbul, e imposibil să nu întâlneşti bărbaţi cu bentiţe specifice intervenţiei de implant de păr. Date exacte care să arate dimensiunea fenomenului nu există. Şi asta pentru că, pe lângă spitalele acreditate, există multe clinici care lucrează ilegal. "În Turcia, sunt în jur de 2000 de clinici, însă doar 100 lucrează cu doctori", a declarat Harun Samiloglu - medic. Specialiştii atrag atenţia: orice ofertă sub 2500 de euro ar trebui să ridice semne de întrebare.

"Există şi 500 de euro, în Turcia, implant de păr. Dar eu zic să vă feriţi de lucrul acesta că, Doamne fereşte, e totuşi o operaţie", a declarat Ensar Duman - consilier medical. "În primul rând, ar trebui să vorbească cu cineva care şi-a făcut deja implant de păr în Turcia şi e important să afle detalii din experienţa unui alt pacient. Al doilea lucru important este să ştie cine va face transplantul, ce calificări are doctorul şi câţi ani de experienţă are în domeniu. Le recomand să nu bage în seamă doar reclamele din social media pentru că sunt foarte multe care oferă pachete speciale şi reduceri. Ar trebui să se găsească o clinică certificată", a declarat Harun Samiloglu - medic. Implantul de păr este doar una dintre intervenţiile populare, oferite de turci pacienţilor din întreaga lume. Se estimează că, anual, peste 200.000 de turişti îmbină vizitele la spital cu cele la superbele moschei.  Asta înseamnă o industrie de peste 1 miliard de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Exclusiv Observator » Industria de peste un miliard de euro a Turciei, susţinută cu bani grei de români. Cât costă o operaţie de implant de păr în Istanbul