Video Nicuşor Dan, despre sesizarea ICCJ pe pensiile speciale: Guvernul s-a uitat la deciziile date în trecut de CCR
Președintele Nicușor Dan a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru Observator, despre reforma pensiilor speciale, atacată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta a recunoscut că, deși Guvernul a analizat deciziile anterioare ale CCR, nu poate anticipa hotărârea care urmează. De asemenea, a vorbit despre discuțiile purtate cu magistrații privind vârsta de pensionare.
Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat, în cadrul unui interviu exclusiv cu Alessandra Stoicescu, faptul că Guvernul a luat în calcul deciziile luate de Curtea Constituțională a României, pentru a evita ca aceasta să declare neconstituţional proiectul.
"CCR se va pronunţa, nu pot anticipa ce vor spune. Ce pot spune, că atunci când Guvernul a venit cu propunerea, oamenii din Guvern s-au uitat la toate deciziile CCR pentru a evita să declare CCR neconstituţional proiectul. Mai departe decide Curtea
Trebuie să ne uitam cu nuanţe. Nu e admisibil ca pensia să fie egală cu salariul. Încurajezi omul să se duca la pensie, ceea ce mulţi magistraţi au făcut-o, la vârful experienţei. Vârsta de pensionare, 48, e mult prea mică, oamenii sunt în plină putere. Am pus o nuanţă, ca această trecere de la 48 la 65 nu trebuie făcută brusc" a spus preşedintele Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan: Nu este sănătos ca oamenii să aibă această atitudine faţă de magistraţi
Nicuşor Dan a mai declarat şi că trebuie recunoscut faptul că magistraţii au fost suprasolicitaţi şi că atitudinea societăţii generale faţă de ei nu este una sănătoasă.
"Magistraţii au muncit mult, mult în anii ăştia. Ca să vă imaginaţi, pentru cine nu a fost într-o sală de judecată, vine judecătorul, se aşează pe scaun şi vine cu o jumătate de oră mai devreme o doamnă grefier sau un domn grefier cu un cărucior de supermarket plin de dosare. Oamenii trebuie să se raporteze la toată informaţia care este în căruciorul ăla de dosare. Este un fapt. De ce suntem acolo? Este o discuţie întreagă. Dar este un fapt că oamenii ăştia au fost suprasolicitaţi trebuie să recunoaştem.
Şi mai este o chestiune, nu este sănătos... dacă aş fi politicianist, m-aş uita la sondaje, aş constata că lumea urăşte şi aş intra şi eu în corul ăsta de înjurat magistraţii. Nu cred că e sănătos pentru democraţie ca oamenii să aibă atitudinea asta faţă de magistraţi. Se confundă adesea magistratura cu partea de penal. Aici avem multe restanţe, dar sunt mulţi oameni care au muncit foarte mult. Da, sunt de acord să reducem pensiile şi vârsta de pensionare, toată discuţia este pe acest tranzit" a spus Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan, despre discuţia purtată cu şefii magistraţilor
Alessandra Stoicescu: În discuţiile cu şefii magistraţilor, aţi ajuns totuşi la un numitor comun? Pentru că ei spun: nu faceţi, nu vă atingeţi de nimic pentru că este o încălcare a independenţei justiţiei. Pe de altă parte, chiar ei de foarte multe ori spuneau "luăm o decizie pentru că opinia o cere, pentru că opinia publică are nevoie". Poate că de această dată, cumva, ar putea să înţeleagă că lucrurile trebuie să se întâmple că opinia publică crede că azi nu mai e posibil aşa.
Nicuşor Dan: Am avut o singură discuţie, foarte consistentă, din toate părţile. Toată lumea a agreat că trebuie să reducem pensiile. Gradul de reducere diferă, dacă te uiţi la magistraţi. După care discuţia a fost pe cât de graduală să fie trecerea spre vârsta de pensionare de 65 de ani. O primă propunere a Guvernului spunea că, la câţi ani îţi mai rămân până la pensie, să ai de 5 ori mai mult. Adică, dacă mai ai 3 ani, să lucrezi 15 ani. Magistraţii ar fi vrut ca la fiecare an pe care îl mai ai până la pensie să lucrezi încă o jumătate. În legea actuală, sunt 4 luni. Eu am considerat un an la un an, ca să împace şi pe unii şi pe alţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰