Interviu Podcast Observator360. Elevul premiat de MIT şi Harvard: "Vreau să am premiul Nobel pe numele meu"

• Cum a oscilat Teodor între cercetare şi farmacie
• Gura de aer împotriva poluării
• Drumul către o universitate din străinătate
• Copilăria şi adolescenţa unui geniu
• Visul lui Teodor Moscalu

Teodora: Bine v-am găsit la un nou interviu special din seria Observator 360.

Suntem în perioada în care tot vorbim și la știri, și discutăm mult despre rezultatele de la Bacalaureat, Evaluarea Națională, despre generația aceasta comparativ cu altele, despre educație. Avem nevoie de investiții în educație, ne plângem că nu este suficient, însă, de fiecare dată, reușim totuși să găsim și exemple de tineri care fac cinste României.

Și, chiar dacă sună acest lucru ca un clișeu, să știți că totuși sunt oameni care sunt foarte pasionați de ceea ce fac. Sunt tineri care își doresc să ajungă mult mai departe decât le oferă acest teritoriu și acest tărâm și sunt, de altfel, focusați pe o materie care poate părea destul de ciudată sau destul de greu accesibilă pentru noi, oamenii de rând.

Un astfel de tânăr este invitatul meu și sunt extrem de onorată să-l am aici pe Teodor Moscalu. Vă spun doar atât: a intrat în atenția celor de la MIT și Harvard. Spun doar atât pentru moment, pentru că el ne va spune ce s-a întâmplat mai departe. Nu doar că a intrat în atenția celor de la MIT și Harvard...

Teodor, mulțumesc tare mult că ești cu noi!

Teodor: Mulțumesc! Bună ziua și bine v-am găsit!

Cum a oscilat Teodor între cercetare şi farmacie

Teodora: Hai să mergem așa, cu o poveste. Despre cine ești tu. Când ai simțit că ești atras de... nici nu știu să spun... laborator sau... ce faci tu, concret?

Teodor: Ok. Deci, când vine vorba de laborator, personal am avut relativ multă experiență pentru cineva care s-ar duce și la facultate. Am făcut deja un an de laborator fizic și pot să spun că experiența este super plăcută.

Am vrut să o fac în mod special pentru a înțelege, practic, ce o să mă aștepte pe viitor, cum o să arate experiența de la jobul pe care vreau să îl...

Teodora: Și care este jobul pe care vrei să îl faci?

Teodor: Inițial mergeam între farmacie și cercetare, dar, până la urmă, cred că aș merge strict pe cercetare. Din simplul motiv că, personal, simt că mă descurc mult mai bine acolo, pe cercetare.

Teodora: Culmea, un domeniu care este destul de greu accesibil la noi în țară. De ce ai vrut să mergi pe zona de cercetare?

Teodor: Deci, atunci când mă pregăteam pentru Olimpiada de Chimie, și din a X-a, și din a XI-a, mi-a fost reamintit faptul că sunt extrem de diferit de ceilalți.

Motivul pentru care lumea spune asta e mai mult din faptul că eu înțeleg de ce se întâmplă anumite reacții, iar bucata asta de informații, care sunt mult mai greu accesibile și necesită mai multă înmagazinare de informații, este foarte bine receptată pe partea de cercetare și este unul dintre requirement-urile necesare pentru acest job.

Teodora: Deci ție îți vine mai ușor, de fapt, să pui cap la cap niște date. Hai să spunem așa, să traducem pe înțelesul tuturor. Ți-e mult mai ușor să pui totul cap la cap.

Gura de aer împotriva poluării

Și ai reușit să creezi... Să le spunem și celor care ne urmăresc că ai aici, în mână, o machetă și o să explicăm imediat ce presupune această machetă. Este cea cu care ai intrat și în competiția de care spuneam, la MIT și Harvard.

Concret, tu ești preocupat sau poate că ceea ce ai făcut până acum a fost și o preocupare pentru planetă. Da? Pentru că ăsta a fost concursul la care ai participat.

Și aici te rog pe tine să ne spui mai multe.

Teodor: Deci, pentru concursul de la MIT, acela a fost pe parte de proiect de cercetare plus chimie. Iar cel de la Harvard a fost strict chimie, din punct de vedere al informațiilor și al rapidității de a veni cu o rezolvare.

Teodora: Ok. Și ce ai făcut concret?

Teodor: Deci încep cu cel de la Harvard, pentru că el a fost primul pe care l-am dat.

A fost, practic, în mai multe etape. În primele trebuia, tu cu echipa, să rezolvi câteva probleme destul de grele de chimie, pe care le trimiteai mai departe. Acestea, practic, erau date de pe site-ul lor oficial.

Astea au fost primele două etape. Iar în ultima etapă a fost un link de Zoom pe care trebuia să intri, un link live prin care se conectau din toată lumea foarte mulți oameni.

Și acolo trebuia să răspunzi, fizic, împreună cu cei care doreau să pună întrebări legate de domeniul acesta. Practic, tu trebuia să vii cu răspunsul cât mai rapid și corect, ca să poți să iei punctele.

Teodora: Și domeniul concret care a fost?

Teodor: A fost chimie generală. Se puneau mai mult întrebări fundamentale de chimie, iar câteva dintre ele au fost mai grele și mai particulare.

Teodora: Nu acolo este și locul în care ai făcut macheta aceasta?

Nu este pentru Harvard, ci pentru MIT.

Teodor: Da, aici a fost pentru MIT.

Teodora: Și, concret, ce vrea să ne arate ea? Explică-ne, demonstrează-ne, de fapt, ce le-ai arătat și lor.

Teodor: Deci, acesta este un cub care este format din doi compuși. Ideea cu acesta este că el se numește MOF-5.

Nu, cu bila de pe interior. Aici este, practic, cavitatea din interior, în care sunt absorbite moleculele.

MOF înseamnă Metal Organic Framework și, teoretic, acesta este unul dintre singurii compuși care reușește să înmagazineze molecule întregi.

A primit un Premiu Nobel acum vreo 20 de ani, dacă țin bine minte, și a fost una dintre discuțiile foarte importante în ultimii ani. În ultimii doi ani, dacă țin minte...

Teodora: Cum ajută asta în combaterea... Și este o preocupare pe care o avem tot mai mult și e bine că se întâmplă. Cum ajută asta în combaterea poluării sau cum ne ajută asta pe noi să avem o viață, o planetă mai sănătoasă?

Teodor: Deci, pentru a vedea sau pentru a înțelege cum funcționează în domeniul poluării, practic trebuie să ne uităm fix la funcționarea lui.

Atunci când o moleculă poate să treacă prin interiorul uneia dintre fețele cubului și intră în moleculă, gândiți-vă că acest cub se repetă de foarte, foarte multe ori, atât în lungime, înălțime, cât și în lățime. Deci o să fie un cub uriaș, în principiu, format din mai multe cuburi.

Atunci când ceva intră printr-unul dintre cuburi, el o să fie înmagazinat de către următorul, și următorul, și următorul.

Teodora: Deci va fi captat, de fapt.

Teodor: Da, exact. O să fie captat și, respectiv, înmagazinat pentru următorul pas.

Teodora: Ne referim aici la dioxidul de carbon sau...?

Teodor: Depinde, pentru că poate fi folosit pentru mult mai multe substanțe.

Atunci când intră, el poate să rămână sau, în unele cazuri, poți să încălzești materialul și, după aceea, la o anumită temperatură, poate să iasă ce este în interior și rămâi înapoi cu produsul pe care l-ai folosit adineauri.

Teodora: Foarte interesant.

Cum ar putea să fie, nu știu, reprodus la scară largă? Sau hai să vorbim... Poate e vreo țară interesată să îl folosească și să reducă foarte mult poluarea.

Adică poate fi pus în practică? Este la îndemână să fie construit, să fie pus efectiv autorităților în brațe acest plan și să-l vedem aplicat?

Teodor: În principiu, da. Din simplul motiv că materialele nu sunt scumpe.

Mai ales pentru acest MOF, al cincilea. Este adevărat, sunt vreo 300, minim, dintre care acesta este cel mai simplu. Este pe cât de simplu se poate și funcționalitatea lui este doar de a capta.

Altele, să zicem, mai au un clor pe unul dintre... adică mai au un dispozitiv, ca să spunem așa.

Teodora: Da.

Teodor: Mai este un dispozitiv pe anumiți atomi de aici care pot să mai facă și altceva, dar acelea sunt alte numere.

Noi vorbim strict de numărul 5. Cum am zis și adineauri, este extrem de ieftin de produs și, din câte cunosc, nu este nimic ilegal din punct de vedere al producerii și utilizării produsului.

Deci n-ar trebui să fie absolut nicio problemă pentru orice guvern, din orice parte a lumii.

Teodora: Da, sunt curioasă. După această reușită pe care tu ai avut-o, te-a contactat cineva să îți spună: „Aș vrea și eu să pun asta în practică”?

Ai fost contactat?

Teodor: Da, am fost contactat.

Și asta a fost la un concurs numit ROSEF, care este de obicei ținut prin octombrie, la Iași.

Am prezentat acesta, practic, anul trecut, când am venit în primul rând cu ideea asta.

Mi s-a părut super interesant, pentru că nu mă așteptam.

Teodora: Nu te așteptai să fie atât de apreciată ideea?

Teodor: Da. Abia am început să-l construiesc.

Teodora: Și cineva ţi-a propus cineva să fie pus și în practică?

Teodor: Da, exact.

Pentru mine era deja science-fiction. La modul: de-abia am început proiectul. Avea vreo trei luni la momentul respectiv.

Încă încercam să-l dezvolt și deja primeam, practic, o ofertă.

Teodora: De la o autoritate sau de la o companie privată? Fără să-i dăm numele, desigur.

Teodor: Din câte cunosc, este privată, așa că nu doresc să divulg mare lucru.

Teodora: Și în cât timp ar putea să fie construit?

E ceva complicat? Tu, de exemplu, în câtă vreme ai făcut asta? Din momentul în care ai definitivat planul? Că știm cum e: pe hârtie e una, iar apoi...

În cât timp ți-a luat să faci o astfel de matriță?

Teodor: Din punct de vedere al segmentului de timp, ar fi cam vreo săptămână, două.

Teodora: Atât de puțin?

Teodor: Da.

Asta este și chestia. Este un produs foarte interesant pentru că, o dată, este ieftin, iar în al doilea rând se face și ușor. Nu trebuie să-ți ia foarte mult timp, mai ales pentru chimicale, în general.

Teodora: Dar cum ți-a venit totuși ideea?

Teodor: Ideea a plecat mai mult de la o altă subclasă de compuși. Pentru cei care cunosc, sunt compușii crown, care teoretic fac același lucru.

Teodora: Te rog aici să ne ajuți să traducem un pic asta cu compușii crown, ca să ne fie și nouă ușor.

Teodor: Numai că nu sunt atât de complecși, în sensul că ei, deși se fac un pic mai greu pentru că nu sunt la fel de stabili, sunt mult mai simpli.

Teodora: Și tu lucrai, de fapt... pentru ce lucrai? Pentru școală? Lucrai pentru un proiect?

Teodor: Nu. Pentru mine, în general. Era o pură curiozitate.

Teodora: Deci ce făceai tu făceai totul din pură pasiune și din pură curiozitate. Acești compuși crown... Bun.

Și, lucrând la aceștia, te-ai gândit să faci ce, mai exact?

Teodor: Încercam să văd, practic, cum funcționează și să încerc să vin cu propria mea idee în acest... nu știu cum să zic.

Ideea este că mie mi se părea că nu erau destul de bine cercetați și mă gândeam că poate există altceva la care să fie folosiți.

Ei, în general, sunt folosiți la captare de cationi sau de ioni, depinde de context.

Asta, practic, înseamnă că este doar atomul respectiv, nu este o întreagă moleculă din interior, cum este în acest caz.

De asta este mult mai puternic acest compus.

Teodora: Pentru noi, cei care nu suntem cunoscători ai domeniului, îți dai seama că pare ceva foarte complicat.

Dar dacă ar fi să te gândești, din momentul în care lucrai la proiectul anterior și ți-a venit mai apoi ideea, cât timp a trecut? Nu știu, vorbim aici de ani? Vorbim de luni?

Teodor: Să zicem că nu. Mai mult înspre un an, un an și jumătate. Cam atunci mi-a venit ideea și, cu ajutorul Centrului de Cercetare Alexandru Proca, am putut să vin cu acest proiect astăzi.

Teodora: Au fost și profesori care te-au ajutat sau colegi?

Teodor: Au fost profesori și, în același timp, oameni de la institut care au fost foarte fericiți să mă ajute.

Teodora: Și care a fost reacția în momentul în care ai trecut mai departe?

Apropo de ce povesteai, cum au decurs lucrurile la Harvard și mai apoi la MIT?

Care a fost reacția ta când ai aflat că ai... nu știu... ai spart o barieră, mi se pare, sau ai ajuns acolo unde foarte mulți visează să ajungă și nu reușesc?

Teodor: Să zic că eram entuziasmat este prea puțin.

Teodora: Cum ai aflat?

Teodor: Rezultatul, de obicei, se anunță după vreo săptămână, două după concurs.

Între timp... nu știu... mi se părea că timpul s-a oprit.

Teodora: Că trece mult prea greu.

Teodor: Da.

Nu puteam, pur și simplu, să aștept pentru rezultat. Eu voiam, în momentul de față, numai să aflu dacă e totul bine sau nu.

Teodora: Și ce ai primit concret?

Sunt variante în care primești e-mail, primești o confirmare... Cum a fost la tine? Cum e în cazul ăsta?

Teodor: De obicei, pentru concursurile acestea, pentru că sunt foarte recunoscute, se dă din nou un link.

Pe acesta intră toți cei care au fost la proba respectivă, înapoi, în același apel, și se prezintă un ecran cu rankingul final.

Teodora: Ce reacție ai avut când ai văzut că ești acolo, în top?

Teodor: Pot să spun doar că am sărit de la birou.

Nu mă așteptam.

Teodora: Ce îți dorești să faci tu pe mai departe acum?

Știi că am vorbit mai mult despre acest proiect punctual, dar ce îți dorești tu să faci de acum încolo, de aici mai departe?

Teodor: O să încerc să contribui cât de mult pot din punct de vedere al produselor de genul acesta, care, practic, ne ajută.

Încerc și în România, că momentan nu știu cum este situația locală de cercetare pentru ce vreau eu să fac.

Eu doresc neapărat să aflu sau să cercetez zona, practic, nedescoperită a chimiei.

În România știu persoane care doresc să facă acest lucru, numai că nu sunt destule. Asta am concluzionat acum ceva vreme.

Drumul către o universitate din străinătate

Teodora: Te gândești că ți-ar fi mai ușor să urmezi o școală... Cu siguranță că șansele ar fi destul de mari să intri la o universitate, la o școală de top din străinătate. Nu vorbesc aici neapărat de peste ocean. Poate că acum ți s-ar deschide altfel porțile, dacă tot ai avut această competiție, aceste competiții.

Te gândești să rămâi aici sau să pleci?

Teodor: Momentan, cel puțin pe partea de facultate, mă gândeam să plec, pentru că bucata, cel puțin pe care o cunosc eu din America, de informații este vastă comparativ cu a noastră.

Teodora: Deci în America ai vrea să mergi.

Teodor: Da, dar sunt deschis și pentru Europa, pentru că și aici este un nivel foarte ridicat de studii.

Și, dacă pot... Că aici încă nu cunosc... Dacă dorim să ne strângem mai mulți oameni ca să facem, practic, cercetare în România, eu sunt deschis și o să vin.

Teodora: Deci să faci studiile și să te întorci.

Câți ani ai acum, Teodor?

Teodor: Șaptesprezece.

Teodora: Șaptesprezece ani. Deci peste un an, practic, ai putea să pleci în străinătate, dar ai vrea să revii în România.

Crezi că se poate? Se pot face lucruri frumoase apropo de educație și apropo de cum ai simțit tu...

Te-ai descurcat singur, din ceea ce știu?

Teodor: Nu.

Din nou, au fost... Au fost, practic, aprovizionate de Centrul de Cercetare și aici m-au ajutat ei foarte mult.

Partea de tehnică și partea de resurse, aparate și tot ce mai este. Adică la ei am învățat cam tot ce am avut nevoie pentru acest produs.

Teodora: Da.

Copilăria şi adolescenţa unui geniu

Dintotdeauna, de când erai mic, ai fost pasionat de domeniile astea? Fizică, chimie, robotică, informatică...

Adică de când ești mic, îți aduci aminte să fi fost așa?

Teodor: De când mă știu.

Țin minte că îmi plăcea extrem de mult matematica, din simplul motiv că mi se părea foarte ușoară.

Adică, nu știu, totul avea sens pentru mine și mi se părea în regulă, pentru că doar aplicam o formulă și treceam mai departe. Totul era recurent, ca să spun așa.

Când a venit fizica, din a VI-a, a fost cam la fel. Un pic mai greu, pentru că trebuia să înțeleg procesele din spate.

Iar când a venit a VII-a, m-a lovit chimia și atunci mi se părea ciudată, pentru că nu se mai aplica absolut nimic din ce am făcut.

Adică nu mai avea logică.

Teodora: Că mergeai pe logica matematicii.

Teodor: Da.

Atunci, cel puțin, mi se părea că nu avea pic de logică și că nu puteam s-o învăț.

Teodora: Nu ți-a fost totuși greu să simți...

E clar că nivelul pe care tu îl ai este peste medie.

Nu ți-a fost greu, totuși, să simți că ești mereu cu un pas înaintea tuturor? Că... nu știu... îți este ciudat, totuși, să te acomodezi la un ritm care pentru tine era mult mai lent?

Teodor: Până în a IX-a nu mi s-a părut mare lucru, în sensul că mie mi s-a părut normal totul, ce făceam.

Din a IX-a, în schimb, când am intrat la liceu... Și aici am intrat la Liceul Internațional de Informatică.

Atunci s-a simțit o diferență uriașă, pentru că atunci când am intrat eu n-am intrat la o clasă normală, ca să spun așa. Am intrat la clasă de olimpici.

Teodora: Olimpici la chimie.

Teodor: Da.

Și acolo a fost... Nu știu... O revelare absolut uriașă.

Dincolo de cifre și de matematică și de fizică...

Teodora: Ce-ți place să faci? Sau mai ai timp să faci și altceva?

Ești la vârsta la care, clar, maturitatea se îmbină cu copilăria.

Mai faci și altceva? Mai ai timp sau tot timpul ți-l dedici, dincolo de școală, pentru cercetare, pentru studiu, pentru astfel de proiecte care ajung mult, mult mai departe decât își imaginează copiii, probabil, de vârsta ta?

Teodor: Pentru oricine care s-ar uita până acum, o să spună că n-am făcut absolut nimic pentru mine, în sensul de joacă sau orice altceva.

Pot să spun că nu este adevărat.

De când mă știu mă joc. Adică ba un fotbal afară, ba chiar și lecții de pian am avut.

Teodora: Deci îți vine ușor să faci absolut toate lucrurile astea?

Teodor: Nu pot să zic neapărat ușor.

Partea de matematică, fizică... bucata asta mi se pare ușoară, personal.

Dar, în rest, pot să zic că este normal.

Visul lui Teodor Moscalu

Teodora: Foarte scurt te mai întreb: unde te vezi?

Știu că este întrebarea clișeică, dar pentru tine cred că va fi interesant să ne uităm, poate peste zece, douăzeci de ani, la acest interviu și să vedem.

Ai menționat de Premiul Nobel. Ce îți dorești să atingi? Care-i visul tău?

Teodor: Este greu de spus dacă se va întâmpla vreodată sau nu, dar îl vreau și eu. Pe Premiul Nobel al meu, sub numele meu.

Teodora: Frumos!

Felicitări! Felicitări pentru ceea ce faci și îți dorim mult succes!

Așa să fie. Să ne reauzim cu acest Premiu Nobel, de ce nu? Să ne faci mândri, așa cum ne-ai făcut și acum.

Felicitări, Teodor, și, pe mai departe, mult succes să ai!

Teodor: Vă mulțumesc pentru invitație.