10.000 de soldați ucraineni aproape încercuiți în Kursk. Cum au reușit rușii să spargă liniile Kievului
10.000 de soldați ucraineni care luptă pe teritoriul inamic în Kursk, Rusia, sunt aproape încercuiți de trupele ruse, care au reușit să blocheze rutele logistice, relatează The Telegraph. În timp ce unele voci ucrainene par să dea vina pe lipsa unor măsuri suficiente pentru a contracara amenințarea și pe utilizarea soldaților nord-coreeni, The Telegraph pune noile reușite militare ale trupelor Moscovei pe seama faptului că SUA nu le mai dau informații ucrainenilor. Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că a recucerit de la armata ucraineană trei sate în Kursk, unde, potrivit hărților proiectului DeepState, Kievul mai controlează mai puțin de 350 de km pătrați de teritoriu.
Trupele Moscovei au cucerit satele Viktorovka, Nikolaevka şi Staraia Sorocina din Kursk, a anunțat sâmbătă Ministerul rus al Apărării într-un comunicat. Forțele ruse au spart în această săptămână liniile defensive ucrainene, rupând în două "capul de pod" cucerit de ucraineni în Kursk vara trecută, și fiind aproape să blocheze complet rutele logistice pentru armata Kievului, relatează The Telegraph.
10.000 de soldați ucraineni sub presiune în regiunea Kursk
Hărțile frontului de aici realizate în timp real de proiectul ucrainean DeepState arată înaintări semnificative ale rușilor, despre care se crede că au fost obținute cu ajutorul trupelor nord-coreene.
Singurul drum ucrainean spre orașul Sudja, controlat de ucraineni, ar fi acum în raza de acțiune a dronelor rusești. Acest lucru complică eforturile ucrainene de a apăra teritoriul cucerit în Kursk și de a efectua o retragere, dacă va fi necesar. Noile evoluții de pe front pun sub presiune 10.000 de soldați ucraineni care luptă pe teritoriul rusesc.
- Doliu în Ucraina după atacuri devastatoare ale rușilor: 14 morţi şi 37 de răniţi. Trump îi ia apărarea lui...
- Ucrainenii iau în calcul să se retragă din Kursk după ce rușii au spart frontul și aproape au încercuit...
- Armata rusă a străpuns apărarea ucraineană în regiunea Kursk. Trupele Kievului riscă să fie încercuite
- E mai uşor să se negocieze cu Rusia decât cu Ucraina, susţine Trump: "Cred că Putin vrea să pună capăt...
- Putin, dispus să accepte un armistițiu în Ucraina. Care este condiția
- Mesajul lui Vladimir Putin după ce Franţa a propus extinderea umbrelei nucleare în UE
Aproximativ 10.000-12.000 de soldați ucraineni se află în regiunea Kursk, provenind din aproximativ cinci brigăzi, inclusiv unități de elită din Brigada 95 de asalt aerian și Brigada 115 mecanizată.
Ucrainenii, demoralizați: SUA au oprit schimbul de informații
Rușii ar fi reușit să avanseze spre o rută-cheie la scurt timp după ce SUA au oprit schimbul de informații cu Ucraina, susține The Telegraph. Prin limitarea furnizării de date, SUA le-ar fi permis rușilor să opereze mai liber în spatele liniilor și să planifice atacuri fără ca ucrainenii să știe, potrivit unor experți.
Un ofițer de informații militare de la Kiev a declarat pentru The Telegraph că înghețarea schimbului de informații i-a lăsat practic pe întuneric pe ucraineni. Inițial, se vehicula că sistările de informații au fost aplicate doar în interiorul Rusiei.
Donald Trump a interzis companiilor private americane și serviciilor comerciale să furnizeze date prin satelit pentru Ucraina. Celebra companie Maxar Technologies a întrerupt accesul Ucrainei la imaginile din satelit.
Maxar este principalul furnizor de imagini prin satelit pentru Ucraina, care arată mișcarea trupelor ruse, precum și starea operațiunilor importante, inclusiv a celor din interiorul Rusiei. Este afectată de asemenea și capacitatea Ucrainei de a anticipa atacurile rusești cu rachete și drone.
Ucraina a invadat regiunea Kursk în august 2024, capturând inițial aproximativ 1.300 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc. Potrivit hărților DeepState ucrainenii mai controlează acum mai puțin de 350 de km pătrați de teritoriu. Acest teritoriul urma să fie folosit ca monedă de schimb în potențiale negocieri de pace, adică să-l forțeze pe Vladimir Putin să accepte condiții de pace mai echitabile.

Harta frontului din Kursk, 6 martie 2025
DeepState
Cum au reușit rușii să avanseze în Kursk
Avansul Rusiei în Kursk vine în urma deciziei lui Trump de a întrerupe schimbul de informații cu Ucraina. Soldații ucraineni au declarat pentru The Telegraph că încetarea furnizării de date a fost și mai catastrofală, având în vedere și suspendarea ajutorului militar al SUA.
"Afectează moralul soldaților", a spus un medic de 30 de ani care servește în regiunea Donețk. "Prin tot ce a făcut Donald Trump, pare că suntem abandonați." Medicul se teme că situația pentru Ucraina se va deteriora și mai mult în săptămânile următoare, din cauza îmbunătățirii condițiilor pe câmpul de luptă. "Condițiile meteo mai clare și mai calde determină o intensitate mai mare a luptei", a spus el.
Potrivit unui militar ucrainean care luptă în Kursk, citat de ziarul ucrainean Ukrainska Pravda, avansul forțelor ruse aici nu a fost unul brusc, ci s-a produs treptat și sistematic: "Încă de dinainte de Anul Nou, rușii au intrat în Kurîlivka (un sat situat la sud de Sudja), după ce una dintre brigăzile ucrainene și-a abandonat pozițiile. Ulterior, forțele ruse au acumulat efective și au efectuat în mod sistematic operațiuni de asalt. Pe 5 și 6 martie, rușii au reușit o străpungere semnificativă a liniei defensive ucrainene, cu rezultatele vizibile astăzi".
DeepState, un grup de bloggeri apropiat de armata ucraineană, a confirmat o "breşă" în apărarea ucraineană la sud de micul oraş Sudja, ocupat de forţele Kievului. "Una dintre brigăzile noastre s-a retras de pe poziţiile sale. După acest lucru, duşmanul şi-a întărit forţele şi a lansat sistematic operaţiuni de asalt. Ieri şi alaltăieri (6 şi 5 martie), au reuşit un avans - iată rezultatul", a precizat DeepState, urmărit de aproape 800.000 de abonaţi pe Telegram.
Militarii ucraineni ar încerca acum "să stabilizeze situaţia", dar trupele ruse pot fi în măsură "să taie complet căile de aprovizionare", mai scrie Ukrainska Pravda. Weekendul trecut, DeepState a semnalat deja o situaţie "critică" pentru forţele ucrainene angajate în regiunea Kursk, pentru că armata rusă avea capacitatea de a lovi rutele utilizate pentru aprovizionare.
Serghii Sternenko, un voluntar care lucrează cu armata ucraineană, a anunţat joi, pe X, că situaţia logistică "se deteriorează rapid şi este deja critică". "Rutele logistice spre Sudja sunt deja în întregime controlate de tiruri inamice", a precizat el, afirmând că poziţiile ruse se află la circa 5 km de aceste căi de aprovizionare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰