Video A dat foc la vegetaţie și a tras în pompierii aflaţi în misiune: "Ambuscadă totală. Nu au avut nicio şansă"
Teroare în statul american Idaho după un atac armat şocant. Doi pompieri au fost asasinaţi de un bărbat care a provocat intenţionat un incendiu, iar apoi a deschis focul împotriva celor care interveneau pentru a stinge flăcările. Agresorul a fost găsit mort la finalul unui asediu care a durat câteva ore şi caracterizat de autorităţi drept un atac odios.
Doi pompieri au fost împuşcaţi mortal în timp ce interveneau la un incendiu de vegetaţie în apropiere de Coeur d'Alene, în Idaho, au declarat autorităţile. Un alt pompier rănit a ieşit din operaţie şi se află în stare stabilă la un spital din Coeur d'Alene. Incendiul pare să fi fost provocat în cadrul unei "ambuscade" de un bărbat care a fost găsit mort, cu o armă lângă el, relatează Reuters, citat de Reuters.
Un bărbat înarmat a organizat o ambuscadă şi a împuşcat mortal doi pompieri care interveneau duminică la un incendiu forestier în nordul statului Idaho, iar un alt pompier a fost rănit în timpul incidentului care a durat câteva ore înainte ca suspectul să fie găsit mort, a anunţat Biroul şerifului din comitatul Kootenai.
Agenţii de poliţie şi pompierii au fost luaţi la ţintă şi s-a tras în ei în timpul incidentului de la Canfield Mountain, o zonă naturală populară printre amatorii de drumeţii, situată în apropierea oraşului Coeur d'Alene, la aproximativ 420 km est de Seattle, a declarat şeriful Bob Norris.
Suspectul, bănuit că a provocat intenţionat incendiul
"Credem că suspectul a declanşat incendiul", a declarat Richard Norris într-o conferinţă de presă. "A fost o ambuscadă totală. Pompierii nu au avut nicio şansă", a declarat el.
Forţele de intervenție au schimbat focuri de armă cu suspectul, dar nu este clar dacă acesta a fost împuşcat şi ucis sau dacă s-a sinucis.
Motivul gestului său nu este deocamdată cunoscut, iar Norris nu a furnizat detalii despre suspect, spunând că agenţii încă lucrează pentru a-l identifica.
Peste 300 de agenţi de poliţie din oraş, din comitat, stat şi federali au intervenit la locul incidentului, inclusiv două elicoptere cu lunetişti la bord.
Norris a declarat că trăgătorul a folosit o puşcă sport de mare putere pentru a trage rapid asupra echipelor de intervenţie, iar forţele de ordine nu au fost iniţial sigure de numărul de autori implicaţi.
Norris nu a furnizat mai multe detalii despre armele recuperate, spunând că ofiţerii vor găsi probabil mai multe arme la faţa locului luni, odată ce incendiul va fi stins.
Pompierii au fost atacaţi aproape imediat după sosirea la faţa locului şi nu ştiau de unde proveneau focurile de armă.
Bărbatul a fost găsit mort în pădure
Suspectul a fost găsit folosind informaţiile de localizare ale telefonului mobil, iar cadavrul său a fost ridicat de o echipă SWAT pe măsură ce focul se apropia.
Imaginile video au arătat fum ieşind deasupra unor dealuri împădurite şi echipele de intervenţie înarmate pregătindu-se, în timp ce mai multe ambulanţe şi vehicule de urgenţă erau văzute intrând într-un spital din apropiere. "Echipele tehnice şi tactice ale FBI se află în prezent la faţa locului pentru a oferi sprijin", a scris directorul adjunct al FBI, Dan Bongino, pe X.
Pompierii au primit primul apel privind un incendiu în jurul orei locale 13:21 (23:21, ora României) şi, aproximativ 40 de minute mai târziu, au apărut informaţii că aceştia erau împuşcaţi, a declarat Norris. "Este un atac direct şi odios asupra pompierilor noştri curajoşi", a declarat guvernatorul statului Idaho, Brad Little, pe X.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰