A treia persoană moare în Japonia după ce a fost vaccinată cu ser Moderna dintr-un lot contaminat
Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Japonia a murit la două zile după ce a fost vaccinat cu Moderna, deși autoritățile au declarat că nu a fost identificată o legătură cauzală, relatează The Guardian. Este a treia persoană care moare după vaccinarea cu ser Moderna dintr-un lot contaminat.
Un al treilea bărbat a murit în Japonia după ce a primit ser din cele trei loturi de vaccinuri Moderna identificate ca fiind contaminate. Autoritățile spun însă că nu a fost găsită încă nicio legătură cauzală între vaccinare și deces, relatează The Guardian. Bărbatul a fost vaccinat pe 11 august și a murit a doua zi. Singura sa problemă de sănătate cunoscută a fost alergia la hrișcă, a declarat luni ministerul Sănătății. La fel ca în cazul celor două decese anterioare, ministerul a declarat că nu a stabilit încă dacă decesul este legat de vaccin.
Serul a provenit din cele trei loturi de 1,63 milioane de doze de Moderna contaminate cu fragmente de oțel inoxidabil. Cele trei loturi care au fost retrase au fost fabricate de Moderna în Spania sub contract. Compania nu a făcut încă comentarii cu privire la acest deces, dar săptămâna trecută a emis o declarație comună cu distribuitorul local Takeda Pharmaceutical, spunând că: „Prezența rară a particulelor de oțel inoxidabil în vaccinul Covid-19 produs de Moderna nu reprezintă un risc pentru siguranța pacientului și nu afectează negativ profilul beneficiu / risc al produsului.” La începutul lunii trecute, doi bărbați în vârstă de 30 de ani fără alte afecțiuni de sănătate au murit la câteva zile de la primirea celei de-a doua doze de vaccin Moderna.
Cum s-au contaminat dozele
Alte dozele contaminate cu fragmente din dopurile de la flacoanele cu ser din cauza acelor introduse incorect au fost găsite în Okinawa, Gunma și Kanagawa la sfârșitul lunii august și la începutul lunii septembrie. Nu au fost raportate probleme în rândul celor injectați cu vaccinul contaminat, care provine de la loturi diferite la cele semnalate anterior. Peste 500.000 de persoane au fost injectate cu vaccinul din cele trei loturi problematice, potrivit ministrului responsabil cu programul de vaccinare, Taro Kono.
Majoritatea vaccinurilor utilizate în Japonia sunt produse de Pfizer, deși au fost administrate cel puțin 12,2 milioane de doze de Moderna. Aproape 136 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în total în Japonia, unde 48% din populație este complet vaccinată și mai mult de 59% a primit cel puțin o doză. Numărul noi de cazuri de infectare a scăzut luni în Tokyo sub 1.000, pentru prima dată de la jumătatea lunii iulie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰