Accident feroviar cumplit soldat cu 4 morţi, în Spania. Grup de tineri, spulberat de tren în timp ce traversa calea ferată printr-un loc nepermis
Accident feroviar cumplit în Barcelona, Spania. Patru tineri au murit şi alţi 3 se zbat între viaţă şi moarte, după ce au fost spulberaţi de tren, în timp ce traversau calea ferată printr-un loc nepermis. Cei 7 se întorceau de la un festival de muzică techno.
Accidentul s-a produs când un grup de şapte persoane încerca să traverseze calea ferată în Montmelo, la aproximativ 20 de kilometri nord de Barcelona, au scris serviciile de urgenţă din Catalonia pe X. Potrivit presei spaniole, în apropiere de locul accidentului avea loc un festival de muzică, în ajunul unei sărbători în Catalonia, relatează Agerpres.
3 persoane încă se zbat între viaţă şi moarte
Serviciile de urgenţă au trimis nouă ambulanţe şi un elicopter la faţa locului. "Am căutat alte posibile victime în apropierea trenului. Nu am găsit şi i-am transportat pe răniţi la ambulanţă", au transmis pompierii regionali pe X.
Ministrul Transporturilor, Raquel Sanchez, a transmis condoleanţe familiilor victimelor. Pere Aragones, şeful guvernului regional al Cataloniei, s-a declarat "complet devastat" de tragedie.
Poliţia anchetează cauzele accidentului, a adăugat el. Aproximativ 170 de pasageri se aflau la bordul trenului de navetişti şi aceştia nu au avut nevoie de îngrijiri. Cu toate acestea, circulaţia a fost suspendată în zonă după acest accident mortal. În iunie 2010, un tren expres a lovit un grup de oameni care traversau şinele pentru a ajunge la plaja din Castelldefels, omorând 12 dintre aceştia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰