Adolescentă s-a culcat cu o durere de cap şi a intrat în comă. După 4 zile s-a trezit şi a aflat că a născut o fetiţă
O tânără adolescentă, care s-a dus la culcare cu o durere foarte mare de cap, a intrat în comă şi s-a trezit abia patru zile mai târziu, aflând totodată că a născut o frumoasă şi sănătoasă fetiţă.
O tânără adolescentă, care s-a dus la culcare cu o durere foarte mare de cap, a intrat în comă şi s-a trezit abia patru zile mai târziu, aflând totodată că a născut o frumoasă şi sănătoasă fetiţă.
Ebony Stevenson, în vârstă de 18 ani, din Oldham, Greater Manchester, nu avea nicio idee că era însărcinată și, după ce s-a simţit foarte rău din cauza unei dureri de cap, în decembrie 2018, a fost dusă la spital şi plasată într-o comă indusă. Patru zile mai târziu, când s-a trezit, aa flat că tocmai născuse un bebeluş.
Tânăra, care studiază Fizioterapia sportivă, nu a simţit nicio mişcare, niciun simptom care să îi ofere vreun indiciu legat de sarcină. Nu ştia ce o aşteaptă pentru că bebeluşul ei nenăscut, se afla într-unul dintre cele două utere pe care le avea, datorită unei condiţii numite „uterus didelphys”.
Doar una din 3.000 de femei sunt afectate de această condiţie, iar Ebony era una dintre ele, fără să îşi dea seama.
Când a fost adusă la spital şi supusă unor investigaţii amănunţite, medicii şi-au dat seama imediat că tânăra este pe punctul de a naşte şi i-au spus mamei tinerei că bebeluşul trebuie scos imediat. Ea a suferit o cezariană de urgenţă şia adus pe lume o fetiţă frumoasă şi sănătoasă.
Ebony a fost în şoc atunci când a aflat că a născut. Nu înţelegea cum este posibil şi cum de nu a ştiut atâta timp. A fost fericită în schimb după ce a cunoscut-o pe micuşa Elodie.
„Nici măcar nu eram sigură că vreau copii, cel puţin nu în următorii 10 ani şi nu mă aşteptam să fiu o mamă tânără, dar iată-mă” a spus tânăra prima dată.
„Întâlnirea cu copilul meu a fost atât de ireală. Mi-era teamă că o să fie ciudat să mă apropii de ea, pentru că era totul nou, dar e uimitoare. E un miracol absolut şi nu aş dă-o pe Elodie pentru nimic în lume.”
Nici Ebony, nici mama ei nu aveau nici o idee că avea două utere, dar aceasta i-a permis să continue să aibă perioade regulate de menstruaţie de-a lungul sarcinii, deghizând sarcina chiar mai mult.
"Doctorii au spus că Elodie a fost un copil minunat, deoarece femeile cu condiția ei de multe ori se luptă să conceapă sau să ducă sarcina la final", a spus Sheree.
Atât mama, cât și bebelușul au rămas în terapie intensivă, până când au fost lăsate acasă, apoi micuța Elodie a fost prezentată unchiilor și mătușilor ei.
Ebony intenționează să se întoarcă la Colegiul Hopwood, Middleton - unde studiază Fizioterapia sportivă în următorul semestru, iar mama Sheree va ajuta să aibă grijă de copil, conform Daily Mail.
"Deși nu aveam timp să mă pregătesc, n-aș schimba ce s-a întâmplat pentru nimic în lume.Sunt atât de încântată să mă trezesc și să o văd în fiecare dimineață și să ajung să petrec o altă zi cu micuţa mea", a spus Ebony.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰