Observator » Ştiri externe » "Ai plecat prea devreme". Un tânăr român a murit în Italia, răpus de o boală cumplită. Avea doar 35 de ani

"Ai plecat prea devreme". Un tânăr român a murit în Italia, răpus de o boală cumplită. Avea doar 35 de ani

"Ai plecat prea devreme". Un tânăr român a murit în Italia, răpus de o boală cumplită. Avea doar 35 de ani "Ai plecat prea devreme". Un tânăr român a murit în Italia, răpus de o boală cumplită. Avea doar 35 de ani - pordenonetoday.it
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 13.09.2025, 12:49 | Modificat la 13.09.2025, 12:49

Alex Lungu nu a mai putut fi salvat. A murit la doar 35 de ani, joi, răpus de o boală gravă care nu i-a lăsat nicio șansă. Originar din România, tânărul trăia alături de familie la Cordenons, o comună din provincia Pordenone, regiunea Friuli-Veneția Giulia, Italia. 

Alex lucra la Media Profili din Prata di Pordenone, un DJ pasionat și un fan înfocat al echipei de fotbal AS Roma. În 2019, însă, viața lui s-a schimbat radical atunci când medicii i-au descoperit o tumoră care avea să-i marcheze următorii patru ani. 

Alex a murit acasă, înconjurat de dragostea celor dragi

În ciuda tratamentelor complexe și a intervențiilor efectuate la Centrul de Referință Oncologică Aviano și la spitalele din Udine, boala s-a dovedit nemiloasă. Joi, pe 11 septembrie, în timp ce era pregătit pentru un transfer medical la Via di Natale, Alex a închis ochii pentru totdeauna. 

Articolul continuă după reclamă

"Nu am cuvinte, ai plecat prea devreme. Am sperat întotdeauna că situația se va îmbunătăți, dar nu mi-aș fi dorit niciodată să primesc această veste. Din păcate, viața este uneori prea crudă. Vei rămâne mereu în inima mea și a tuturor celor care te-au cunoscut, pentru că umorul tău era contagios și zâmbeai chiar și bolilor", a scris o cunoștință pe rețelele sociale Pordenone Today.

Potrivit publicaţiei Il Gazzettino, data înmormântării nu a fost încă stabilită. Până atunci, însă, comunitatea din Cordenons rămâne unită în durere, încercând să aline suferinţa familiei.

Alex își sărbătorise ziua de naștere pe 13 august.