Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Al treilea gen, adoptat oficial de guvernul din Germania

Guvernul german a adoptat un text care legalizează un al treilea gen pe certificatele de naştere, fiind un precursor în Europa în recunoaşterea persoanelor intersexuale.

de Redactia Observator

la 15.08.2018 , 18:32

Cuplu bărbat-femeie, ţinându-se de mână Un cuplu bărbat-femeie, ţinându-se de mână - Face to Face via Hepta

Guvernul german a adoptat un text care legalizează un al treilea gen pe certificatele de naştere, fiind un precursor în Europa în recunoaşterea persoanelor intersexuale.

Alături de feminin sau masculin se va putea menţiona divers în cazul persoanelor vizate, potrivit acestui text de lege care este urmează să fie supus aprobării Camerei Deputaţilor.

”Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza identităţii sale sexuale”, a declarat ministrul Justiţiei Katarina Barley (SPD), apreciind că această modernizare a stării civile ar fi trebuit să aibă loc de mult timp.

Articolul continuă după reclamă

Guvernul de mare coaliţie între conservatorii lui Angela Merkel şi social-democraţi pune astfel în aplicare o hotărâre a Curţii Constituţionale din 2017.

Cea mai înaltă jurisdicţie germană le-a dat termen deputaţilor până la ”sfârşitul lui 2018” să legalizeze prin vot un al treilea gen.

În Germania era posibil, din 2013, să nu se completeze spaţiul referitor la sex şi să fie lăsat gol, iar cei vizaţi puteau, ulterior, în cursul vieţii, fie să aleagă sexul masculin sau feminin, fie ca  menţiunea cu privire la sex să rămână goală.

Alte ţări din Europa, precum Olanda şi Austria, s-au angajat pe calea unei recunoaşteri a unui al treilea gen.

În Franţa, orice persoană trebuie să fie alocată în cinci zile după naştere unuia dintre cele două sexe - masculin sau feminin. Curtea de Casaţie a respins anul trecut recunoaşterea unui gen neutru.

Potrivit statisticilor ONU, între 0.05 şi 1,7% din populaţia mondială este intersexuală.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Al treilea gen, adoptat oficial de guvernul din Germania