Alegeri generale şi prezidenţiale în Bulgaria, pe 14 noiembrie. Preşedintele Rumen Radev candidează pentru al doilea mandat
Bulgaria organizează alegeri generale pe 14 noiembrie, în încercarea de a rezolva o criză politică ce a lăsat ţara fără un guvern obişnuit timp mai multe luni, a anunţat sâmbătă preşedintele Rumen Radev.
![Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, candidează pentru un al doilea mandat Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, candidează pentru un al doilea mandat](https://img.observatornews.ro/0/2021/9/11/436755/rumen-radev-8ad11df6.webp?w=430&f=2&v=2)
Bulgarii au mers la vot în lunile aprilie şi iulie, însă ambele scrutine au rezultat legislaturi fragmentate. Niciun partid nu a reuşit să formeze un nou Guvern după cel al conservatorului Boyko Borisov, aflat la conducere aproximativ 10 ani, relatează news.ro.
„Alegerile vor avea loc pe 14 noiembrie”, a declarat preşedintele Radev, potrivit The Guardian. El a punctat că acestea vor coincide cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Radev, care candidează pentru un al doilea mandat, urmează să semneze decretul pentru dizolvarea Parlamentului şi să numească o administraţie care să organizeze votul.
Cele mai recente sondaje arată că partidul lui Borisov, GERB, ar putea reveni la conducere, devansând formaţiunea anti-sistem ITN a lui Slavi Trifonov. Totuşi, sondajele prevăd din nou un Parlament fragmentat. Bulgaria este o republică parlamentară şi legislativul cu 240 de locuri şi mandate de patru ani votează Guvernul. Rolul preşedintelui este unul mai degrabă ceremonial, ca şef al statului şi comandat al forţelor armate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰