Observator » Ştiri externe » Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro a câştigat un al treilea mandat de președinte, cu 51% dintre voturi

Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro a câştigat un al treilea mandat de președinte, cu 51% dintre voturi

Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro a câştigat un al treilea mandat de președinte, cu 51% dintre voturi - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 29.07.2024, 07:54 | Modificat la 29.07.2024, 08:58

Nicolas Maduro a promis ''pace, stabilitate şi dreptate'' într-un discurs susţinut în cursul nopţii de duminică spre luni, imediat după ce s-a anunţat că a fost reales pentru un al treilea mandat ca preşedinte al Venezuelei, relatează AFP, Reuters şi dpa.

"Va fi pace, stabilitate şi dreptate. (...) Sunt un om al păcii şi dialogului", i-a asigurat Maduro pe susţinătorii săi care sărbătoreau victoria în faţa palatului prezidenţial din Caracas.

În schimb, lidera opoziţiei Maria Corina Machado a declarat la primele ore ale zilei de luni că scrutinul a fost câştigat de candidatul opoziţiei, Edmundo Gonzalez, cu 70% din voturi - în timp ce Consiliul electoral naţional anunţase 51% pentru Nicolas Maduro.

Sondajele de opinie preelectorale indicau victoria opoziţiei, iar secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită în Japonia, a exprimat luni "serioase dubii" cu privire la exactitatea rezultatelor anunţate oficial.

Articolul continuă după reclamă

"Ne temem serios că rezultatul anunţat nu reflectă voinţa sau votul poporului venezuelean (...). Este esenţial ca fiecare vot să fie numărat în mod corect şi transparent", a subliniat Blinken.

"Rezultatele nu pot fi ascunse. Ţara a ales în mod paşnic o schimbare", a afirmat Gonzalez într-o postare pe platforma X, în jurul orei locale 23.00, înainte ca rezultatele să fie anunţate, potrivit Agerpres.