Antena Meniu Search
x

Alegeri prezidenţiale SUA. Care este ADEVĂRATA miză a alegerilor din SUA

Confruntarea dintre democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump este doar vârful aisbergului, iar cele două mari partide se luptă pentru a deţine puterea în sistemul politic din Statele Unite.

Confruntarea dintre democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump este doar vârful aisbergului, iar cele două mari partide se luptă pentru a deţine puterea în sistemul politic din Statele Unite.

O bătălie se poartă în vederea deţinerii controlului asupra Congresului Statelor Unite, în timp ce în centrul atenţiei se află alegerile prezidenţiale, având în vedere că majorităţile din Camera Reprezentanţilor şi Senat vor modela agenda şefului statului, indiferent cine va fi ales preşedinte marţi.

Apriga înfruntare prezidenţială poate influenţa deţinerea controlului în Congres şi capacitatea acestuia de a-şi impune programul de guvernare.

Americanii aleg marţi 34 dintre cei 100 de senatori şi pe toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor.

Republicanii deţin controlul, în prezent, în amebele Camere. Ei au blocat astfel o serie de iniţiative politice ale preşedintelui democrat Barack Obama şi speră să facă la fel în cazul în care va fi aleasă Clinton.

Ei îşi apără mandatele în state-cheie din alegerile prezidenţiale, însă democraţii speră să obţină cele cinci mandate de care mai au nevoie pentru a prelua controlul asupra Senatului.

Camera Reprezentanţilor ar urma să rămână sub controlul republicanilor. Conservatorii deţin o largă majoritate în Camera inferioară şi doar rezultatul câtorva înfruntări pare strâns.

Democraţii au cheltuit sume importante în state-cheie atât în scrutinul prezidenţial cât şi în cel pentru Senat, inclusiv în Florida, Ohio, Pennsylvania şi New Hampshire.

Larry Sabato, un analist de la Universitatea din Virginia, apreciază că în şase state lupta este strânsă, şi anume în New Hampshire, Pennsylvania, North Carolina, Indiana, Missouri şi Nevada.

"Toţi aceşti candidaţi se adresează şi alegătorilor celeilalte părţi, dar colegii lui Clinton se pot impune", apreciat el recent.

Obama a fost foarte vocal în campanie, în aceste state, la mitingurile lui Clinton, în timpul cărora i-a legat pe candidaţii republicani de Trump şi a subliniat că democrata "va avea nevoie de aliaţi" în Senat.

Obama l-a atacat, în Florida, pe senatorul Marco Rubio - care a fost înfrânt de Trump în alegerile primare şi care s-a distanţat de el -, pe care l-a acuzat de duplicitate.

"Unor alegători Marco Rubio le va spune «cred că ceea ce a spus Trump este groaznic». Iar apoi, în faţa altor alegători, va spune «ei, bine, îl susţin în continuare pe Donald Trump»", a denunţat Obama la un miting în Florida. "Ştiţi ceva, nu poţi să le ai pe amândouă, aici", a subliniat el.

Poziţia multor senatori republicani este considerată vulnerabilă, după ce au fost aleşi într-un val anti-Obama în alegerile de la jumătate din mandat din 2010 şi care acum apar pe buletinele de vot într-un an cu scrutin prezidenţial, în care democraţii se prezintă în mod tradiţional în număr mai mare la urne.

De asemenea, candidatura lui Trump a alimentat îngrijorări cu privire la păstrarea controlului Camerei Superioare de către republicani, ceea ce i-a determinat pe congresmeni ca senatoarea Kelly Ayotte să se distanţeze de miliardar.

Ayotte şi-a retras susţinerea faţă de Trump luna trecută, dar a spus că va vota pentru el. Ulterior a fost dur criticată, după ce a spus că Trump poate fi considerat un "model", iar apoi a retractat şi a spus că nici Trump şi nici Clinton nu pot reprezenta modele.

Atent la eventuale pagube pe care le poate provoca Trump altor republicani, preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan a anunţat, luna trecută, că nu-l mai apără pe Trump şi că îşi va dedica energia candidaţilor republicani în alegerile parlamentare.

Ryan a anunţat săptămâna trecută că a votat pentru "nominalizatul nostru" şi a îndemnat la "susţinerea întregului ticket republican", însă nu i-a pronunţat numele lui Trump.

Multe spoturi republicane difuzate la televiziune în ultima perioadă se concentrează asupra necesităţii ca republicanii să reprezinte un control al programului lui Clinton, părând să sugereze că Trump nu va obţine victoria în alegerile prezidenţiale.

În schimb, spoturile democrate încearcă să-l lege cât mai mult pe Trump de republicani.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Alegeri prezidenţiale SUA. Care este ADEVĂRATA miză a alegerilor din SUA