Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ALERTĂ în aeroport! Poliţiştii militari sunt înarmaţi şi echipaţi cu veste antiglonţ

Autorităţile olandeze au întărit joi măsurile de securitate pe aeroportul Rotterdam-Haga după ce poliţia a primit un mesaj anonim indicând o posibilă ameninţare, însă transportul aerian nu a fost perturbat.

de Redactia Observator

la 17.11.2016 , 17:03

Autorităţile olandeze au întărit joi măsurile de securitate pe aeroportul Rotterdam-Haga după ce poliţia a primit un mesaj anonim indicând o posibilă ameninţare, însă transportul aerian nu a fost perturbat.

'Poliţia militară şi poliţia au lansat imediat o anchetă după această alertă' şi 'au luat un anumit număr de măsuri de securitate suplimentare vizibile şi invizibile', au precizat cele două instituţii, într-un comunicat comun.

Conform imaginilor difuzate de televiziunea publică olandeză NOS, poliţişti militari, puternic înarmaţi şi echipaţi cu veste antiglonţ, controlează autobuzele şi celelalte vehicule, postaţi în faţa terminalului de plecări şi la intrarea în parcarea aeroportului, situat la 6 km nord de Rotterdam.

Articolul continuă după reclamă

Comunicatul mai precizează că primarul oraşului, procurorul şi şeful poliţiei colaborează îndeaproape cu poliţia militară în legătură cu măsurile de securitate.

Olanda se află în stare de alertă după atentatele de la Paris de anul trecut.

Serviciile de luptă antiteroristă (NCTV) au indicat luni că ameninţarea ar putea creşte dacă înfrângerile organizaţiei Statul Islamic în Siria şi în Irak vor determina numeroşi jihadişti să revină în Olanda.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » ALERTĂ în aeroport! Poliţiştii militari sunt înarmaţi şi echipaţi cu veste antiglonţ