Antena Meniu Search
x

Alertă la Casa Albă! Două incidente separate au pus pe jar agenţii secreţi

A fost alertă de cel mai înalt grad, la Casa Albă! Două incidente separate i-au făcut pe agenţii secreţi să îi evacueze pe jurnalişti şi pe turiştii din zonă.

Vezi și

A fost alertă de cel mai înalt grad, la Casa Albă! Două incidente separate i-au făcut pe agenţii secreţi să îi evacueze pe jurnalişti şi pe turiştii din zonă. 

Preşedintele Obama, Prima Doamnă şi cele două fiice ale lor se pregăteau să decoleze spre Selma, când o explozie puternică i-a alertat pe agenţii de la Serviciile Secrete.

Din această cauză, Casa Albă nu a fost închisă, dar au fost nişte îngrijorări cu privire la securitate. I-au ţinut pe jurnalişti în sala de conferinţă, ca să nu poată ieşi pe peluza sudică pentru plecarea familiei prezidenţiale. Prima Familie nu a putut decola, în schimb a mers cu maşina pentru a putea zbura spre Selma.

Familia Obama a ajuns în siguranţă la destinaţie, în Selma, unde au luat parte la comemorarea a 50 de ani de la marşul pentru drepturile civice. Însă Serviciile Secrete au rămas în alertă, din cauza unui alt vehicul suspect, care se afla în zona Casei Albe. Ulterior, agenţii au stabilit că acesta nu prezenta o ameninţare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri externe » Alertă la Casa Albă! Două incidente separate au pus pe jar agenţii secreţi