Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anunţ important făcut de SUA: Singura ţară care vrea o nouă ordine mondială şi are mijloace să o schimbe

SUA s-au angajat într-o viguroasă competiţie cu China cu scopul de a păstra ordinea mondială actuală, a declarat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, dezminţind orice voinţă de a intra într-un nou "război rece", scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 27.05.2022 , 10:07

Anunţ important făcut de SUA: Singura ţară care vrea o nouă ordine mondială şi are mijloace să o schimbe Anunţ important făcut de SUA: Singura ţară care vrea o nouă ordine mondială şi are mijloace să o schimbe - Profimedia Images

Într-un discurs consacrat Chinei, foarte aşteptat şi pronunţat la Universitatea George Washington, secretarul de stat a apreciat că Beijingul prezintă "la ora actuală riscul cel mai serios de repunere în discuţie a ordinii internaţionale".

Această intervenţie repune China în centrul preocupărilor geopolitice ale SUA, după mai multe luni monopolizate de războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

"China este singura ţară care are în acelaşi timp intenţia de a remodela ordinea internaţională şi din în ce mai mult mijloacele de a o face pe plan economic, diplomatic, militar şi tehnologic", a afirmat secretarul de stat american.

Articolul continuă după reclamă

"Viziunea Beijingului ne îndepărtează de valorile universale care au susţinut mult progresele lumii în ultimii 75 de ani", a adăugat Blinken.

Pe acelaşi subiect

SUA recunosc că va fi greu să schimbe ambiţiile Chinei

Preşedintele american Joe Biden, care prezintă adeseori lumea actuală într-o opoziţie între democraţii şi autocraţii, apreciază că acest deceniu va fi unul "decisiv", potrivit lui Antony Blinken.

SUA recunosc că va fi dificil să schimbe traiectoria Chinei şi ambiţiile preşedintelui Xi Jinping, notează AFP.

"De aceea, vom lucra la crearea unui mediu strategic în jurul Beijingului pentru a face să progreseze viziunea noastră despre un sistem internaţional deschis şi incluziv", a spus secretarul de stat american.

În discursul său, el a denunţat atitudinea de "coerciţie crescândă" a Chinei faţă de Taiwan, subliniind totodată că politica Washingtonului în această privinţă nu s-a schimbat.

Joe Biden a iscat discuţii în două rânduri în ultimele luni, afirmând că SUA sunt dispuse să apere Taiwanul din punct de vedere militar, aminteşte AFP.

Acest discurs al lui Antony Blinken cu privire la China se înscrie în continuitatea poziţiilor administraţiei Biden. Iniţial era prevăzut ca acesta să fie pronunţat de preşedintele însuşi.

China, în fruntea priorităţilor administraţiei Biden

Odată cu recentul turneu asiatic al lui Joe Biden şi un summit inedit la Washington la începutul lunii mai cu lideri din Asia de Sud-Est, el vrea să demonstreze că administraţia americană rămâne concentrată pe Asia.

"Nu căutăm un conflict sau un nou război rece. Dimpotrivă, suntem hotărâţi să le evităm", a asigurat Antony Blinken.

"Nu vrem să împiedicăm China să-şi joace rolul de mare putere sau să împiedicăm China sau orice altă ţară să facă să-şi crească economia şi să apere interesele poporului său", a menţionat şeful diplomaţiei americane.

Dar păstrarea ordinii internaţionale, inclusiv respectarea legilor şi acordurilor internaţionale "ar permite tuturor ţărilor - inclusiv SUA şi Chinei - să coexiste şi să coopereze", a subliniat el.

De la venirea sa la putere, administraţia Biden a plasat China în fruntea priorităţilor sale internaţionale, calificând această ţară ca fiind singurul concurent al SUA pe termen lung la scară planetară.

SUA consideră că preşedintele rus Vladimir Putin reprezintă o "ameninţare severă şi imediată" pentru ordinea internaţională, iar contracararea lui întăreşte mesajul privind respectarea normelor internaţionale, a explicat un înalt responsabil american sub rezerva anonimatului.

Administraţia Biden a evocat în mai multe rânduri necesitatea de a exercita presiuni asupra Chinei pentru ca ea să respecte regulile stabilite, în special în conflictele sale în Marea Chinei de Sud şi în domeniul comerţului, SUA acuzând Beijingul de furt generalizat, notează AFP.

În ce domenii ar fi posibilă cooperarea China - SUA

Preşedintele Biden a încercat să-şi unească aliaţii în faţa Chinei şi a anunţat luni la Tokyo lansarea unui nou parteneriat economic în Asia-Pacific, ca o contrapondere în faţa Beijingului.

Dar SUA estimează că o cooperare este posibilă cu Beijingul în anumite domenii, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice.

Aceste înţelegeri nu trebuie să împiedice o denunţare fermă a încălcărilor drepturilor omului de către China, potrivit Washingtonului, care estimează în special că Beijingul comite un genocid împotriva minorităţii uigure din Xinjiang.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Anunţ important făcut de SUA: Singura ţară care vrea o nouă ordine mondială şi are mijloace să o schimbe