Atac incendiar în Munchen, lângă sediile mai multor companii din sectorul de apărare. Doi bulgari, reţinuţi
Dispozitive incendiare au fost aruncate în noaptea de miercuri spre joi asupra unor clădiri de pe o stradă din Munchen, cel mai mare oraş din sudul Germaniei, unde îşi au sediul mai multe companii din domeniul apărării, iar doi suspecţi de naţionalitate bulgară au fost arestaţi, potrivit poliţiei, relatează AFP.
"În jurul miezului nopţii, poliţia a fost informată de un martor că dispozitive incendiare fuseseră aruncate dintr-o maşină pe strada Mühldorfstrasse”, în estul capitalei bavareze, a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei regionale. Potrivit acestei surse, „un dispozitiv incendiator a putut fi stins imediat de către poliţie”, iar "un altul a trebuit să fie dezamorsat".
Pe strada unde a avut loc atacul se află mai multe companii din industria de armament, printre care grupul Rohde & Schwarz, specializat în tehnologii de securitate pentru guvern şi armată, şi compania locală Helsing.
Potrivit poliţiei, doi suspecţi au fost reţinuţi la o benzinărie, o femeie de 28 de ani şi un bărbat de 38 de ani, ambii de naţionalitate bulgară.
"Pornim de la premisa că există un context politic", a subliniat purtătorul de cuvânt, motiv pentru care poliţia judiciară şi parchetul din München au preluat ancheta.
Întrebat într-o conferinţă de presă susţinută alături de omologii săi francez şi polonez la Weimar (centru-est), ministrul german al afacerilor externe, Johann Wadephul, a asigurat, la rândul său, că serviciile de securitate funcţionează în acest moment „la capacitate maximă”, într-un context marcat de multiplicarea atacurilor hibride în ţară.
"Putem elucida oricând acest tip de cazuri", a adăugat el, dând ca exemplu survolarea aeroportului din Leipzig de către o dronă cu exploziv, incident petrecut la începutul lunii august, pe care Germania l-a atribuit săptămâna aceasta Rusiei.
În ceea ce priveşte evenimentele de la München, o purtătoare de cuvânt a companiei Rohde & Schwarz a confirmat pentru AFP că "dispozitive incendiare" au fost găsite în apropierea sediului lor, precizând că "sediul (lor) în sine nu a fost vizat".
Compania Helsing, care dezvoltă software de inteligenţă artificială şi sisteme autonome pentru apărare, nu a dorit să facă declaraţii.
