Au furat un Porsche 911 în 64 de secunde chiar în centrul oraşului Milano. Unul dintre hoți a fost trădat de fizic
Doi hoţi au furat un Porsche 911 în centrul oraşului Milano, chiar sub privirile trecătorilor. Momentul în care dau lovitura a fost suprins de camerele de supraveghere iar imaginile au fost făcute publice de poliţia italiană, relatează La Repubblica.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
5 septembrie 2021, ora 8 seara, strada Pontaccio, în plin centrul orașului Milano. Trei indivizi se strecoară în bolidul de 50.000 de euro în 64 de secunde, cu o agilitate extremă, în ciuda dimensiunii pe care o are unul dintre ei. A forțat portiera mașinii sport, apoi contactul auto și a plecat în viteză în timp ce complicii au fugit cu o altă mașină. Deşi incidentul a avut loc în toamna anului trecut, poliţiştii italieni au dat imaginile presei abia acum.
Mașina a fost recuperată la începutul lunii noiembrie, în Bareggio, cu o altă plăcuță de înmatriculare și a fost returnată proprietarului. Era cel mai probabil pregătită să fie scoasă din țară și să i se piardă urma. Doi bărbaţi italieni de 52 şi 55 de ani au fost arestaţi în acest caz.
Hoții nu și-au dat dea seama că sunt urmăriți de doi trecători care au povestit apoi poliției că au fost intimidați de fizicul unuia dintre indivizi. Cu informațiile furnizate de martori și pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, agenții au ajuns la bărbatul de 52 de ani și la cel de 55 de ani, care au fost reținuți.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰