Antena Meniu Search
x

Avionul care opera o cursă în Libia a fost deturnat spre Malta

Situaţia rămâne tensionată pe aeroportul din Malta! 65 dintre pasageri aflaţi la bordul avionului deturnat au fost eliberaţi. Mai rămân, însă, 53 de oameni, inclusiv cei 7 membri ai echipajului, care sunt sub controlul teroriştilor. Aceştia ameninţă să detoneze aeronava, dacă nu le sunt îndeplinite cererile.

Vezi și

Situaţia rămâne tensionată pe aeroportul din Malta! 65 dintre pasageri aflaţi la bordul avionului deturnat au fost eliberaţi. Mai rămân, însă, 53 de oameni, inclusiv cei 7 membri ai echipajului, care sunt sub controlul teroriştilor. Aceştia ameninţă să detoneze aeronava, dacă nu le sunt îndeplinite cererile.

Alerta s-a dat cu puţin înainte de ora 1, ora României. De altfel, premierul maltez avertiza, într-un mesaj postat pe twitter, că o cursă de linie cu 118 oameni la bord ar fi fost deturnată tocmai din Libia. O echipă de negociatori a ajuns imediat la aeroport, iar discuţiile au început pe loc. Doi atacatori se aflau la bordul aeronavei şi ameninţau să o arunce în aer dacă nu li se vor îndeplini cerinţele.

Echipe de intervenţie, trupe anti-tero şi paramedici au împânzit aeroportul. După două ore, atacatorii au făcut o primă concesie. Femeile şi copiii au fost lăsaţi să coboare. Au spus, de la început, că vor elibera toţi pasagerii, nu însă şi cei 7 membri ai echipajului, dacă le vor fi îndeplinite solicitările.

Toată Securitatea armatei se află aici. Toţi aşteaptă să vadă care este următorul pas pe care trebuie să-l facă. Doi pasageri de la bord se pare că au ameninţat că vor arunca avionul în aer, dacă cererile lor nu vor fi îndeplinie.

Aeronava făcea legătura între un oraş din sud-vestul Libiei, Sebha şi Tripoli, când a fost deturnat spre Malta. Atacatorii le-au spus piloţilor că sunt susţinători ai regimului Gaddafi. Este însă, neclar încă ce solicitări au.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Avionul care opera o cursă în Libia a fost deturnat spre Malta