Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebelusul salvat din teava de canalizare, externat

Bebelusul din China, care a fost gasit intr-o teava de canalizare in urma cu cateva zile, a fost salvat de medici si se afla acum in grija bunicilor materni

de Redactia Observator

la 30.05.2013 , 15:55

Copilul, numit 59 dupa numarul patului in care a stat, a fost externat in aceasta dimineata, dupa trei zile de monitorizare atenta in spital. Acesta a fost incredintat buncilor din partea mamei, desi surse din cadrul spitalului ar fi afirmat ca baietelul a fost luat chiar de tatal sau natural. „Noaptea trecuta, in jurul orei 21.00, politistii locali si un membru al familiei copilului au venit si l-au luat, apoi, au plecat impreuna. Personalul spitalului nu a intrebat cine este acel membru al familiei. Totul s-a facut in concordanta cu regulile privind externarile”, a explicat Chen Pandong, spitalul Pujiang.

Autoritatile continua ancheta in ceea ce o priveste pe mama, aceasta fiind banuita ca l-ar fi aruncat pe copil in toaleta comuna de pe palierul blocului in care traia, imediat dupa naștere. Femeia, in varsta de doar 22 ani, insa, sustine ca l-a scapat din greseala in canalizare. Aceasta ar fi fost fortata de tata sa ascunda sarcina, pentru ca tatal copilului a refuzat sa o ajute.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Bebelusul salvat din teava de canalizare, externat