Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Divorț cu cântec între Marea Britanie și Uniunea Europeană

Zi istorică în inima Europei. După 3 ani şi jumătate de negocieri şi 47 de convieţuire, Marea Britanie se desparte de Uniunea Europeană. Parlamentul European a ratificat cu 621 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 13 abţineri Acordul Brexit care va intra oficial în vigoare mâine noapte.

de Redactia Observator

la 30.01.2020 , 10:59

Zi istorică în inima Europei. După 3 ani şi jumătate de negocieri şi 47 de convieţuire, Marea Britanie se desparte de Uniunea Europeană. Parlamentul European a ratificat cu 621 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 13 abţineri Acordul Brexit care va intra oficial în vigoare mâine noapte. La finalul şedinţei de aseară, cei 73 de europarlamentari britanici şi-au luat rămas bun de la colegi cu cântec.

După anunţarea rezultatului votului în Parlament, aleşii britanici şi-au luat adio de la Uniune ţinându-se de mâini şi cu lacrimi în ochi, în timp ce au intonat cântecul scoţian "Old Long Since", folosit în mod tradiţional pentru momente de despărţire. Discursurile au avut însă un ton optimist.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Cel mai vocal susţinător al cauzei Brexit, Nigel Farage, a creat probleme şi la ultima şedinţă plenară. Discursul său a fost întrerupt după ce el şi colegii de partid au început să fluture drapele britanice în plen.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu toţi aleşii britanici au părăsit însă Bruxelles-ul cu zâmbetul pe buze

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La mai bine de trei ani ş jumătate de la referendumul care a făcut posibil Brexitul, sesiunea de ieri a fost mai mult simbolică. Deznodământul vine după negocieri lungi. Doi premieri au fost demişi în criza declanşată de Brexit, iar ieşirea din Uniune a fost amânată de 3 ori. Ieri, actele care atestă că Marea Britanie a ratificat Acordul încheiat cu Uniunea Europeană au ajuns la Bruxelles într-o servietă neagră.

Preşedintele Comisiei Europene şi cel al Consiliului au semnat acordul încheiat cu Marea Britanie încă de vineri. Iar Regina l-a parafat cu o zi înainte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

47 de ani de istorie comună se apropie de final

Divorţul efectiv se va produce pe 31 ianuarie la miezul nopţii. Parlamentul scoţian pare hotărât să sfideze Londra şi să organizeze un nou referendum pentru independenţă. Într-o primă etapă, aleşii au votat să continue să arboreze drapelul Uniunii Europene în faţa clădirii Parlamentului.

Ca să rămână în Regat, cei 400 de mii de români stabiliţi acolo trebuie să se înregistreze pe siteul ministerului britanic de Interne. Londra le va garanta drepturile cetăţenilor europeni deja aflaţi pe teritoriul ei, dar va restricţiona libera circulaţie.

Atât muncitorii calificaţi cât şi cei necalificaţi vor avea nevoie de viză de lucru. Iar cei cu planuri de călătorie trebuie să îşi facă urgent paşaport biometric.

Efectele Brexitului se vor resimţi şi în România. Proprietarii maşinilor cu volanul pe partea dreaptă, de exemplu, trebuie să ia urgent măsuri dacă vor să mai circule cu ele de anul viitor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Divorț cu cântec între Marea Britanie și Uniunea Europeană