Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Britanicul care a luat o elevă, a îmbătat-o şi apoi a lăsat-o să moară de frig şi-a aflat sentinţa

Britanicul Ewan Fulton a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare, cu executare, după ce gesturile sale nesăbuite au condus la decesul lui Mhari O'Neill, o adolescentă de numai 15 ani.

de Redactia Observator

la 17.06.2021 , 22:25

Britanicul avea 18 ani când s-a produs tragedia Britanicul avea 18 ani când s-a produs tragedia - Police Scotland via BBC
  • Victima britanicului avea doar 15 ani.

Tragedia s-a petrecut în decembrie 2018, în Edinburgh, când, într-o dimineaţă, un bărbat a descoperit trupul neînsufleţit al adolescentei într-un moment în care îşi plimba câinele. Bărbatul respectiv a solicitat intervenţia de urgenţă a unui echipaj medical, însă doctorii nu au putut decât să constate decesul adolescentei.

Conform BBC, ancheta a scos la iveală că Fulton şi Mhari s-au cunoscut prin intermediul unui site de socializare şi şi-au dat întâlnire. Bărbatul s-a deplasat de la Livingston la Edinburgh, pentru a se întâlni cu adolescenta. Însă, înainte de a se întâlni cu Mhari, Fulton a cumpărat o sticlă de vodkă de un litru.

Cei doi au împărţit momente tandre pe o bancă dintr-un parc şi au consumat litrul de vodkă în mod egal. În cele din urmă, Fulton i-ar fi spus tinerei că trebuie să plece, pentru a prinde ultimul tren către casă. Mhari nu i-a oferit un răspuns, în special pentru că are în stare avansată de ebrietate.

Articolul continuă după reclamă

Reacţia magistratului care a judecat cazul britanicului

Gestul lui Fulton, de a o abandona pe Mhari pe bancă, a costat-o viaţa pe adolescentă. Mult prea beată pentru a se putea deplasa către casă sau pentru a cere ajutor, Mhari a murit de frig. Ancheta a scos la iveală că aceasta şi-a pierdut viaţa din cauza hipotermiei.

Cazul a fost judecat de magistraţii de la Înalta Curte din Edinburgh, care au precizat că "tânărul a avut un comportament extrem de egoist. Trebuia să rămână cu victima şi să o ajute". Ewan Fulton a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare cu executare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut recent un credit și sunteți sau ați fost în imposibilitatea de a-l plăti?
Observator » Ştiri externe » Britanicul care a luat o elevă, a îmbătat-o şi apoi a lăsat-o să moară de frig şi-a aflat sentinţa